STATISTICI BOMBĂ: Doar 41% din ruși sunt ortodocși. “Rusia – a treia Romă” NU EXISTĂ
Întreaga politică a „noii Rusii” sub V. Putin este construită pe valori conservative în care un loc important îl ocupă mitul unei „Rusii pravoslavnice” care are o „misiune specială” în lumea contemporană de. Acest mit este esențial ca Federația Rusă să poată trata lumea de dincolo de frontierele ei drept „lumea rusă”.
Statisticile oficiale ale Rusiei ne prezintă însă o cu totul altă realitate. Astfel, conform recensământului oficial al Federației Ruse (FR) din 2012, doar 41% dintre cetățenii ruși se declară ortodocși! Adică dintr-un total de 142 de milioane de cetățeni doar 58 de milioane s-au declarat că sunt ortodocși, deși, la același recensământ, 111 milioane s-au autoidentificat ca etnici ruși.
47% din ruși nu sunt ortodocși
Concluzia e una: cel puțin de 53 de milioane de etnici ruși nu sunt ortodocși – o cifră șocantă pentru fanii „maicii Rusii pravoslavnice” din RM! Aceasta înseamnă că circa 47 % dintre toți cei care se autoidentifică ca fiind etnici ruși nu sunt ortodocși!
80 de milioane vs 58 de milioane
Astfel, ateii și persoanele non-religioase, alături de cei “spirituali dar nu religioși” însumează 38% din populația FR adică aproape 54 milioane din totalul de 142 milioane. Mai adăugăm aici și faptul că în FR mai locuiesc 10 milioane de musulmani și 1.7 milioane de păgâni (radnoveri, “etseg din” și neopagani din Caucaz). Mai notăm în context, că în Kazahstan, care este parte a Uniunii Vamale (unde ne îndeamnă dodonii moldoveni) locuiesc 17.7 milioane de oameni, iar 70% (sau în jur de 12 milioane!), se declară adepți ai islamului. O simplă aritmetică ne arată că în fantomatica Uniunea Vamală locuiesc 58 milioane de ruși ortodocși care vor trebui sa încerce să conviețuiască “pașnic” cu aproape 80 de milioane de non-ortodocși (atei, persoane non-religioase, musulmani).
(Ramadanul musulman sărbătorit pe străzile din Moscova)
Unii preoții din RM susțin deschis anti-creștinii atei comuniști
PCRM și sateliții lor ideologici gen Dodon, cot la cot cu „clericii” Cibric, Merkel și ceilalți, cu susținerea directă a lui ÎPS Vladimir și Patriarhului Kiril, desfășoară în R. Moldova o amplă campanie de “demonizare” a “depravaților din UE” în opoziție cu “marii” pravoslavnici ruși care se autointitulează “unicii apărători ai tradiției și valorilor morale ortodoxe” din Europa (deci, și din lume). În realitate, situația e următoarea: comuniștii „moldoveni-nistreni” (atei prin doctrină), „socialiștii moldoveni” (foști comuniști vopsiți în “creștini de-ai lui Ștefan cel Mare”) dar și “elita religioasă” mancurtă din RM susțin fără să crâcnească expansiunea rusească realizată prin “căi religioase”. Aceste „elite” fac rând că să-i pupe mâna lui Kiril, când acest vine la Chișinău…
(Kiril întâmpinat la Chișinău)
Cine este „preafericitul Kiril”?
Presa a dovedit cu lux de amănunte că “Kiril al Moscovei” nu e un sfânt, ci un miliardar cu vile în Elveția. Iată cine vrea să-i “integrează” pe moldoveni în Asia…pravoslavnică: Kiril- Gundaeyv are o avere de 4 miliarde de euro, făcută în anii 90 din contrabandă cu țigări, alcool și carburanți. A prezentat timp de mai mulți ani o emisiune la postu TV – ORT.
(Kiril și militarii sovietici (ruși) lângă mausoleul lui V. Lenin la Moscova)
Rușii simpli umiliți de “capo di tutti capi”
Un cetățean simplu a postat pe youtube o filmare din care vedem cum un bulevard central din Moscova este blocat timp de 8 minute pentru ca Patriarhul Kiril, capul Bisericii Ortodoxe Ruse, în limuzina sa să poată trece nestingherit, fiind însoțit nu doar de un cortegiu din zeci de polițiști dar și de o escortă “privată” formată din trei jeep-uri germane de lux.
De ce Biserica Rusă susține un regim terorist și comunist (anti-creștin) ?
Așa-numita conducere a autoproclamatei enclavei separatiste comuniste de la Tiraspol este susținută direct nu doar de Armata FR, dar și de Biserica Rusă, reprezentanții căreia sunt primiți la Tiraspol cu mult fast. ÎPS Vladimir, fiind suspus direct patriarhului Kiril, nu are altă soluție decât să privească în “tăcere” cum rușii susțin pe față nu doar separatismul antistatal, xenofobia și șovinismul așa-numiților “lideri nistreni”, dar și teroarea la care sunt supuși cetățenii simpli.
(Ambasadorul Federației Ruse, musulmanul Farid Muhamtșin, Autoproclamatul Președinte Șevciuk, Patriarhul Kiril și ÎPS Vladimir)
(Ambasadorul FR, Președintele Parlamentului RM, ÎPS Vladimir, Patriarhul Kiril, Președintele Republicii Moldova, Premierul Republicii Moldova)
România – 87% vs F. Rusă – 41%
În cadrul unui barometru realizat în UE despre preferințele religioase ale europenilor, la prima variantă de răspuns: “Eu cred, deci există un dumnezeu”, cele mai înalte scoruri obținute de varianta de răspuns “DA” sunt: Malta 94%; România 92%; Cypru 88%; Grecia 79%; Polonia 79%; Italia 74%, Irlanda 70%; Portugalia – 70%; Croatia – 69%; Slovacia – 63%; Spania – 59% ș.a.m.d. Să se compare: conform recensământului din 2004, 94% din moldoveni sunt ortodocși, iar în România – 87%.
Biserica Româna peste cea rusească
O simplă aritmetica comparată ne arată că R. Moldova și România sunt printre cele mai ortodoxe state europene (deci, din lume), iar “pravoslavnica” Federația Rusă cu ale sale 41% de ortodocși este la limita jenantului și are mare noroc că Biserica Ortodoxă Română este extrem de corectă în "relațiile sale externe".
ROMÂNIA este adevărata "A Treia ROMĂ"
Cea mai înaltă biserică de lemn din lume – Maramureș (1783)
Mănăstirea Putna, ctitorită de Ștefan cel Mare, construită în anii 1466-1469.
Mănăstirea Putna fost supranumită „Ierusalimul Neamului Românesc” de către Mihai Eminescu.
TIMPUL.MD (S.T.)