Statul condamnat de CEDO să plătească peste 12 mii euro unei mame a cărei fiu a decedat
La 8 martie 2008, fiul reclamantei, în vârstă de 17 ani, a decedat după ce a căzut de la unul din etajele unui bloc locativ. Poliţia a deschis o anchetă preliminară, versiunea iniţială fiind suicidul. Potrivit expertizei medico-legale, tânărul a decedat din cauza leziunilor cauzate de cădere, în sângele acestuia nu au fost depistate urme de alcool sau droguri.
Pe acest caz, au fost interogate în jur de 15 persoane, pe parcursul a trei luni. Victima a fost văzută discutând cu doi bărbaţi în acea zi. De asemenea, băiatul a fost văzut şi cu o fată. Potrivit unor martori, tânăra ar fi părăsit blocul grăbită, luând un taxi, la scurt timp după ce tânărul a căzut de la etaj. Reclamanta, a mai menţionat că fiul acesteia a fost contactat telefonic de persoane necunoscute, iar după aceste apeluri, era foarte îngândurat.
Până în 2010, ofiţerul responsabil de cauză a propus de cel puţin opt ori să nu fie iniţiată urmărirea penală pe marginea decesului tânărului. În final, urmărirea penală nu a fost începută deoarece nu existau probe ce ar confirma că tânărul a fost omorât sau că a fost determinat la sinucidere. În august 2010, Judecătoria Ciocana a respins plângerea reclamantei ca nefondată, pentru faptul că nu a fost iniţiată urmărirea penală.
CEDO a notat că organele de urmărire nu au solicitat informaţii de la operatorul GSM privind persoanele care l-au sunat pe tânăr înainte de deces. De asemenea, nu au menţionat în ordonanţe declaraţiile angajaţilor unui magazin din apropiere, pe care reclamanta le-a menţionat în plângere.
Statul va plăti mamei tânărului despăgubiri în valoare de 12,4 mii de euro.
sursa: ipn.md