Actualitate

Statul „Dacia“, război pentru Basarabia și Bucovina. Opt români au înființat statul lui Burebista și Deceneu

Sunt șanse mici, aproa­pe nule, dar ziua de 25 septembrie 2016 ar putea intra în istorie. Pentru că este data la care a fost semnat actul de constituire a unui nou stat: „Dacia“. Care, potrivit fondatorilor, ar urma să preia organizarea statală a actualei republici „România“. Actul de constituire este semnat de un grup de opt membri fondatori din Galați, Sibiu și Argeș, cinci dintre aceștia fiind gălățeni. Cei opt fondatori ai „Daciei” moderne sunt: Nicușor Teodorescu, Constantin Telegan, Valentin Stroe, Iulian Hubernagel și Marian Stroe (toți din Galați). Ștefan Toporău, Dana Mihaela Chioariu (toți din Sibiu), Zamfira Filofteia (Argeș).

În același act de constituire sunt enumerate nouă argumente care justifică formarea noului stat. Primul dintre acestea este că „la origine suntem daci, urmași ai lui Burebista, Decebal, regi ai Regatului Dac, prima formă statală de pe aceste teritorii, urmași ai lui Horea Rex Daciae, romanizați forțat de-a lungul timpurilor în urma atacurilor și cotropirilor străine, întâi de romani, apoi de niște trădători de neam care ne-au spus români“. Dar principalul argument invocat este că nu există un document oficial de înființare a statului român, indiferent dacă ne referim la Regatul României sau RSR. „Nu există un act de înființare ca stat pe aceste teritorii, a «Statului Român» cu denumirea «Regatul României», «Republica Populară Română», «Republica Socialistă România» sau «România», ca persoană juridică de drept pu­blic“, se spune în documentul citat. 

sursa: romanialibera.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *