Statul luptă cu ÎNȚELEGERILE de CARTEL din domeniul PETROLIER
Propunerea aparţine Consiliului Concurenţei, care crede că în aşa mod, se vor putea preveni înţelegerile de cartel.
Reprezentanţii Consiliului Concurenţei afirmă că, în prezent, este dificil să demonstrezi în judecată existenţa înţelegerilor de cartel la stabilirea preţurilor pentru combustibil. Doar în 2011, instituţia a pierdut procesul împotriva a nouă importatori. Pentru a evita astfel de situaţii, Consiliul Concurenţei propune o formulă nouă.
"Suntem pentru post-anunţare, post-notificare şi cu cât mai puţină transparenţă a preţurilor pe piaţă, cu atât mai complicat le va fi participanţilor la această piaţă să se acundă după paravanul unor autorităţi care disiminează informaţia în presă", a declarat Valentina Novac, membru al Consiliului Concurenţei.
ANRE consideră, însă, că modificarea nu va schimba prea mult situaţia.
"Scurgeri de informaţii vor exista oricum, fie că ne anunţă înainte sau după modificarea preţurilor. Dacă într-o zi importatorii vor dori să modifice preţurile în baza unei înţelegeri, ei oricum o pot face concomitent", a menţionat directorul ANRE, Victor Parlicov.
Asociaţia Importatorilor de Petrol a refuzat să comenteze propunerea Consiliului Concurenţei.
În luna octombrie a acestui an, mai mulţi importatori de produse petroliere din Moldova au majorat preţurile cu 60-80 de bani pentru un litru de gaz lichefiat, benzină şi motorină, iar la începutul lunii noiembrie acestea au fost micşorate cu 10-40 de bani.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!