Steagul Rusiei a fost dat jos de pe o clădire oficială din Simferopol, în Crimeea
Protestatarii consideră ilegală preluarea puterii la Kiev.
Potrivit postului rusesc, ei cer restabilirea Constituţiei Crimeei din 1992, potrivit căreia regiunea are un preşedinte şi o politică externă proprii.
O sesiune extraordinară a Parlamentului din Crimeea este programată pentru miercuri, potrivit presei ucrainene.
Locuitorii din Crimeea au arborat marţi seara steagul Rusiei pe clădirea Parlamentului regiunii autonome, protestând faţă de acţiunile noilor autorităţi de la Kiev, potrivit UNIAN. Ei agitau steaguri ale Crimeei, Rusiei şi ale Flotei rusela Marea Neagră, ei scandează "Berkut!" şi "Rusia!".
Ministrul interimar ucrainean de Interne Arsen Avakov a anunţat marţi seara, într-un mesaj postat pe contul său de Facebook, că poliţia antirevoltă Berkut a fost desfiinţată. Berkut a fost implicată în reprimarea sângeroasă a protestelor de la Kiev, soldate cu peste 80 de morţi şi sute de răniţi.
Crimeea, o peninsulă în sudul Ucrainei, a aparţinut, în cadrul Uniunii Sovietice, Rusiei, după care a fost cedată Ucrainei, în 1954. Oraşul Sevastopol continuă să găzduiască Flota rusă la Marea Neagră.
Crimeea este o "republică autonomă", ale cărei autorităţi locale au sugerat, la începutul lui februarie, amendarea Constituţiei locale astfel încât să prevadă că Rusia este "garanta" acestei autonomii în faţa restului Ucrainei, relansând îngrijorări cu privire la tendinţe separatiste.
Sursa: curierulnational.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!