Spectacole

Steaua Chişinăului se ridică tot mai sus

Solicitat de TIMPUL, directorul Festivalului, poetul Traian Vasilcău a spus că festivalul urma să se desfăşoare pe 26-27 mai, însă acesta ar fi coincis cu Eurovision.
 
Conform regulamentului, la secţiunile copii şi tineri se înscriu copii din R. Moldova cu vârsta între 8-13 şi 14-30 de ani. La etapa de preselecţie, ei vor prezenta o piesă la alegere, tinerii admişi în etapa de concurs evoluând cu o singură piesă în limba română. Taxa de preselecţie este de 500 lei.

Nu au dreptul de participare în concurs (la aceeaşi secţiune) persoanele care au obţinut pe parcursul ediţiilor anterioare Trofeul Festivalului. Fişele de participare vor fi completate până în data de 27 aprilie, inclusiv, la sediul organizatorului principal: mun. Chişinău, str. Bucureşti, 68, etaj 3, bir. 316, Societatea Culturală "Pasărea Phoenix". Tel./fax: 23-22-50; 0693-90146.

Preselecţia va avea loc la 28 aprilie, iar Festivalul – la 2-3 iunie curent.

Marele Premiu va constitui 16.000 lei, premiul I – 10 000 lei. Premiul II va fi în valoare de 6 000 lei, iar premiul III – de 3000 lei. De asemenea, vor fi înmânate şi premii speciale.

La ediţia a XVII-a din 2011 Marele premiu la Secţiunea Tineri în valoare de 16 000 lei a fost obţinut de Doina Bordeianu din Cojuşna, Străşeni, iar Premiul mare la Secţiunea Copii de 16 000 lei a plecat la Bălţi, la Lerika. Succesul i-a fost de bun augur, deoarece după acest festival a reprezentat R. Moldova la concursul Eurovision pentru juniori.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *