Actualitate

Štefan Füle: Autorităţile trebuie să examineze cu seriozitate acuzaţiile şi la nevoie, să le ancheteze cu seriozitate

Într-un interviu cu Europa Liberă, citat de IPN, Štefan Füle a atras atenţia că este greşit din partea oricărui politician să creadă că „nu va mai fi bănuit de corupţie” numai pentru că se declară pro-european. În acest moment, crede Füle, lucrul „cel mai important este ca lumea să se exprime liber, iar autorităţile să examineze cu seriozitate acuzaţiile şi la nevoie, să le ancheteze cu seriozitate”.

Referindu-se la motivele care au scos lumea în stradă la Chişinău, Štefan Füle reaminteşte că de mulţi ani Comisia Europeană a atras atenţia că problema „corupţiei este una din cele mai mari ameninţări la adresa democraţiei, indiferent dacă alegi să mergi spre Uniunea Europeană sau Uniunea Vamală, iar lupta cu corupţia este „o luptă fără de sfârşit”, care nu se termină odată cu intrarea în Uniunea Europeană, cum o arată şi exemplul Cehiei. În acest context, Štefan Füle a ţinut să precizeze că nu „oligarhii”, care există în toate ţările Parteneriatului Estic, sunt problema, ci modul cum sunt sau nu ei integraţi în sistemul democratic.

„Oamenii de afaceri, care creează locuri de muncă, au un loc important în societate, dar nu trebuie să-şi folosească banii pentru a influenţa politica. dacă vor influenţă, să intre în politică. Oligarhizarea este pentru mine un mod de a influenţa mersul ţării prin alte mijloace decât cele politice, puse la îndemână de democraţie”, a spus Štefan Füle.

Dacă se mai poate vorbi despre „Moldova, o poveste de succes?”, fostul comisar european pentru extindere atrage atenţia că „succesul sau eşecul depind numai de ţara respectivă. Strategiile noastre (ale Uniunii Europene) s-au bazat mereu pe voinţa suverană a ţării respective; nicio strategie nu a fost gândită în spatele uşilor închise la Bruxelles şi impusă după aceea partenerilor, nu aşa funcţionăm…”, a declarat Štefan Füle, cel sub al cărui mandat Republica Moldova a negociat şi semnat Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană. 

SURSA: IPN.MD

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *