Dosarul de mare corupție al DNA privind prelungirile de contracte aferente spațiilor de desfacere din aeroporturi în care patru dintre inculpații reținuți de anchetatori au fost lăsați de Tribunalul București în arest la domiciliu, relevă periculozitatea și grandoarea traficului de influență comis „după perdele„ de protagoniștii dornici de a oferi peste 20 de milioane de euro mită.
Astfel, pe firul discuțiilor unul dintre inculpații participanți la orchestrarea dirijării prelungirii contractelor susține că era pe punctul de a-l „corija„ fizic pe fostul director al CNAB, Florin Dimitrescu, legat de o serie de discuții mai vechi în care acesta nu admitea faptul că ar avea trei dosare penale la DNA.
Două chestiuni se desprind din discuția „combinatorului„ cu veleități de „interlop„, faptul că avea cunoștință despre dosare aflate în lucru la DNA la nivel de număr de dosare, spețe necomunicate publicității prin comunicate oficiale de presă și al doilea, violența verbală specifică interlopilor din clanuri și grupări de crimă organizată.
„Înșurubat„ la dosarele DNA?
Într-o discuție pe larg cu patronul unei firme de catering combinatorul „ofertanților„ mitelor colosale din dosar arată de ce este supărat peste măsură pe un fost director general al CNAB, Florin Dimitrescu.
„BĂLAN CRISTIAN DUMITRU:Așa. Altceva. Se agită acuma și DIMITRESCU.
SAADEHHARDAN: Care DIMITRESCU? …[neinteligibil]… Ce vrea?
BĂLAN CRISTIAN DUMITRU: DIMITRESCU. …[neinteligibil]… Daa. Se agită și ăla. Și ăla mă înjură. Cică aseară l-a sunat pe unu’: „Domne că îmi bag …[expresie obscenă]… în ăla, că ăla… ” Ce treabă am eu? Că eu…
SAADEH HARDAN: Să știi că asta nu-i ok.
BĂLAN CRISTIAN DUMITRU: Păi cum să fie ok? Și spune că, cică…
SAADEH HARDAN: Ca om.
BALAN CRISTIAN DUMITRU: N-auzi? Zice că l-am mințit eu pe el. Că sunt mincinos că …[expresie obscenă]… Că i-am zis eu că are 3 dosare penale și n-are niciunul. Păi are. Eu am numerele.
SAADEH HARDAN: Are. Are.
BALAN CRISTIAN DUMITRU: Păi eu am numerele de dosar. Și au cerut acte la… aeroport D.N.A-ul. 3 dosare are. Știu!
SAADEH HARDAN: Știe toată lumea. Știe și presa.
BALAN CRISTIAN DUMITRU: Auzi și cică sunt eu mincinos. Păi, ce? Mint eu? Eu i- am spus, așa cum îți spun fie: „Bă, vezi că am auzit… ” Nu m-am dus să-i cer sau: „Am auzit că ai niște belele pe acolo. Ai grijă!” Da’ tu ești băiat mare. Știi? Nu mă interesează pe mine…
SAADEH HARDAN: Să știi că asta nu-i ok.
BĂLAN CRISTIAN DUMITRU: Păi cum să fie ok? Tu nu vezi ce face?
SAADEH HARDAN: Nu-i ok ca om”, se arată în ordonanța procurorului DNA Marian Drăgulescu prin care a început urmărirea penală față de fostul director general al CNAB și regele duty-free din România.
„Îi dau un toc din ăla în cap și îl arunc în apă„
La un alt moment „combinatorul„ Bălan reia și mai violent referirile la fostul director CNAB Dimitrescu și prezintă pe larg ce îi va face acestuia dacă îl va întâlni în persoană.
”BĂLAN CRISTIAN-DUMITRU: Ăsta DIMITRESCU. Da, mă doare în p… (cuvânt obscen).
HARDAN SAADEH: Ce i-a făcut? N-a făcut nimic.
BĂLAN CRISTIAN-DUMITRU: Păi, nu, dar eu ce dracu i-am făcut?
HARDAN SAADEH: Și eu n-am… n-am… ALEX vorbea cu el și ne vedeam și din când. (neinteligibil)…
BALAN CRISTIAN-DUMITRU: Îl bat. Stai că-l prind eu. L-am prins la braserie, dar m-a rugat FLORINA să-l las. Îl arunc în apă. Mă jur. S-a dus …(neinteligibil)… I-am zis lui ăsta, lu… cum îl cheamă?
IVAN GEORGE-ALEXANDRU: TRAIAN?
BĂLAN CRISTIAN-DUMITRU: Nu TRAIAN. Că TRAIAN îl cunoaște. Cum dracu îl cheamă, mă? A lu NUȚU, că l-am luat pe ăla cu briceagu, morții lui, boxeru. Morții lui! Nu mai contează. I-am zis… A vrut să-l arunce în apă. „Eu îmi bag p… (cuvânt obscen) în morții lui! Dau un cuțit d-ăla în cap!
IVAN GEORGE-ALEXANDRU: M-a sunat săptămâna trecută. N-am apucat să-ți mai spun.
BĂLAN CRISTIAN-DUMITRU: îi dau un toc din ăla în cap și îl arunc în apă. Dar era FLORINA lui RAREȘ: ,,Bă, te rog eu, lasă-l”. Se p… (cuvânt obscen) pe el. La braserie. F.. (cuvânt obscen) în gură să te f… (cuvânt obscen), păi, mă iei pe mine la mișto, zdreanță dracu! ””, sunt reacțiile violente ale „omului de casă„ a regelui duty-free.
Salvat de „Florina lui Rareș„…
„IVAN GEORGE-ALEXANDRU: M-a sunat săptămâna trecută.
BĂLAN CRISTIAN-DUMITRU: ALIUȚĂ, zdreanță dracul îl știi pe ALIUȚĂ?
HARDAN SAADEH: Nu știu, cine e?
BĂLAN CRISTIAN-DUMITRU: E cel mai periculos. L-au luat ăștia că se bagă între ăștia. Că știe.. E țigan din ăsta, se bagă cu cuțite. Se bagă…
HARDANSAADEH: Hâm…
BALANCRISTIAN-DUMITRU: E la NUBA, e peste tot, la braserii… Da… Și i-am spus: „Uite-lp-ăla, băgami-așp… (cuvânt obscen) în morții lui!” Eram cu ANDREEA și îi zic: „Ia aruncă-l în apă… pune-l pe ALIUȚĂ să-l… ” îmi bag p… (cuvânt obscen), îi dau si un toc d-ăla de… Nu cu briceagul… îi dau un toc d-ăla în cap si-l arunc. Dar era FLORINA: ,,Lasă-l domne, că dup-aia o să zică că uite eram și eu aicea și… Las că-l prind data viitoare. Trebuie să-l prind pe undeva, n-are cum… Stă pe Nordului.
HARDAN SAADEH: Dar ce a făcut (ie?
BĂLAN CRISTIAN-DUMITRU: Mă înjură.
HARDAN SAADEH: Aha, te înjură.
BĂLAN CRISTIAN-DUMITRU: Mă face în toate felurile. Nu am făcut nimic cu el. Zero… M-a furat de i-a venit rău, eu nu am luat o fisă cu el.
HARDAN SAADEH: Ha! Ha! Ha!”, a continuat Cristian Dumitru Bălan, inculpat plasat în prezent în arest la domiciliu de către judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul București care a analizat propunerea arestării preventive în acest dosar de mare corupție.
Decizie blândă la Tribunalul București!
Judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul București, Anemari Iorgulescu, a respins, miercuri, propunerea arestării preventive a celor patru inculpați din mega-dosarul de corupție „Otopeni„ și a stabilit luarea față de cei patru cercetați măsura arestului la domiciliu, așa cum au cerut avocații acestora.
Astfel, fostul director general al CNAB, George Alexandru Ivan, presupușii traficanți de influență Cătălin Lăscuț, acționar majoritar la SC Millenium, așa-zisul „rege” al Duty Free-urilor, fiul fostului sef al Direcţiei de Supraveghere şi Control din Direcţia Generală a Vămilor, Pavel Lăscuţ, și Radu Laurențiu Tănăsescu, director SC Millenium Pro Design și Dumitru Cristian Bălan, „combinatorul„ care opera traficul de influență al celor doi patroni, au fost plasați de Tribunal în arest la domiciliu pe o durată de 30 de zile.
Decizia de miercuri nu este definitivă și poate fi contestată de DNA și de cei din dosar, caz în care se va pronunța definitiv Curtea de Apel București.
Tribunalul București a început de la ora 11 judecarea propunerii arestării preventive a fostului director general al CNAB, George Alexandru Ivan, a presupușilor traficanți de influență Cătălin Lăscuț, acționar majoritar la SC Millenium, așa-zisul „rege” al Duty Free-urilor, fiul fostului sef al Direcţiei de Supraveghere şi Control din Direcţia Generală a Vămilor, Pavel Lăscuţ, și Radu Laurențiu Tănăsescu, director SC Millenium Pro Design, precum și a lui Dumitru Cristian Bălan, „combinatorul” care opera traficul de influență al celor doi patroni.
Apărătorii celor din sala de judecată ar fi explicat pe rând că au trecut luni de zile de la contactul cu pretinsele fapte și că de abia acum s-a pus în mișcare acțiunea penală, cu consecința reținerii și propunerii arestării preventive a celor patru.
În altă ordine de idei, cei patru au fost scurți, au cerut lăsarea în libertate, în fața judecătorului de drepturi și libertăți de la Tribunalul București, invocând mediul familial, existența copiilor și alte aspecte distincte de problematica dosarului penal.
Nu s-ar fi discutat deloc, mai spun sursele citate, despre problematica intervenirii la ministrul transporturilor, aceasta fiind una dintre faptele de mare corupție cercetată în acest dosar.
Tribunalul București a rămas, miercuri, în pronunțare în cazul propunerii DNA de arestare preventivă a fostului director general al Companiei Naționale Aeroporturi București și a patronului societății care deține magazinul duty-free din incinta aeroportului Otopeni.
Dosarul
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care arată că în perioada 11 ianuarie – 08 noiembrie 2022, persoana fizică, fără calitate specială, direct sau după caz, prin intermediul inculpatului Ivan George-Alexandru, ar fi pretins în patru rânduri de la un om de afaceri (inculpatul asociat în cadrul unei societăți comerciale, cercetat în prezenta cauză) și de la directorul general al unei alte societăți comerciale, mai multe sume de bani (10.000.000 euro, 10.000.000 euro, 1.200.000 de euro și 1.200.000 de euro).
În schimbul banilor respectivi, inculpatul ar fi lăsat să se creadă că are influență asupra ministrului transporturilor și directorului general al CNAB, că îi va determina pe aceștia să îndeplinească acte ce intră în îndatoririle lor de serviciu în legătură cu prelungirea pe diverse perioade de timp (un an sau cinci ani) a unor contracte pentru exploatarea spațiilor comerciale din interiorul aeroportului Otopeni, încheiate între CNAB și societatea inculpatului care exploatează spații comerciale pe segmentul de retail, respectiv între CNAB și societatea unde lucrează directorul general.
2. Într-un context asemănător și pentru același motiv, în perioada, 25 august 2022 – 23 ianuarie 2023, inculpatul asociat în cadrul unei societăți comerciale, care exploatează spații comerciale pe segmentul de retail, ar fi pretins de la directorul general al unei alte societăți comerciale folosința unor spații comerciale în interiorul aeroportului Otopeni, iar ulterior suma de 100.000 euro, din care ar fi primit, sub forma unor prestări de servicii fictive, suma de 294.275 lei.
3. În perioada 29 decembrie 2021 – 01 februarie 2023, inculpatul Lițoi Bogdan-Șerban, în calitatea menționată mai sus, prin intermediul celui de-al patrulea inculpat, ar fi primit de la inculpatul, asociat al unei societăți comerciale care exploatează spații comerciale pe segmentul de retail, suma de 15.000 de euro pentru aprobarea cu întârziere de 4 luni a unui caiet de sarcini aferent unei proceduri de atribuire privind achiziția de servicii de consultanță și asistență organizată de CNAB.
4. În data de 14 februarie 2022, inculpatul Ivan George-Alexandru ar fi permis accesul unui director general al unei alte societăți comerciale (martor în cauză) la informații din cadrul CNAB ce nu erau destinate publicității, respectiv la date din conținutul unui caiet de sarcini pentru achiziția de servicii de consultanță, anterior publicării acestuia (18.05.2022). De asemenea, inculpatul i-ar fi indicat aceluiași om de afaceri și modalitatea prin care putea să câștige licitația respectivă.
A doua zi, 15 februarie 2022, inculpatul Ivan George-Alexandru ar fi predat efectiv persoanei respective caietul de sarcini.
Anterior, în data de 28 martie 2023, procurorii anticorupție au pus în executare un număr de 11 mandate de percheziție ce au vizat domiciliile unor persoane fizice și sediile unor societăți comerciale.
Sursa: 60m.ro