(ȘTIRE ZILEI) Traian Băsescu s-a înscris în PMP: Viaţa mă obligă să o fac
„Viaţa mă obligă să o fac. Un motiv este legat de ce se întâmplă din 22 decembrie 2014, o campanie furibundă de denigrare a celor două mandate la Cotroceni, o negare a transformărilor prin care a trecut ţara şi efortul uriaş pe care îl depun trusturi media şi instituţii ale statului – pe care le-am consolidat – pentru discreditarea mea personală. Singura mea soluţie e să revin în viaţa politică să îmi apăr cele două mandate şi să mă apăr pe mine în faţa valului de denigrare.
Al doilea motiv e legat de viziune, am constatat în aceste 11 luni de la terminarea mandatului că viziunii şi eforturilor de consolidare a statului trebuia să îi mai adaug ceva şi nu am făcut-o. O voi face acum ca om politic de opoziţie şi anume, respectarea drepturilor omului. În cei 10 ani am vorbit despsre instituţii, dar nu am vorbit că în paralel trebuie dezvoltate responsabil pentru drepturile omului, care are dreptul la o anchetă corectă şi la un proces corect.
Am în vedere chiar propriile mele păţanii, am văzut o hăituire despre care am crezut că nu mai e posibilă în România am crezut că instituţiile au înţeles că sunt limite dar se pare că abia au aşteptat eliberarea locului de la Cotroceni pentru a reveni la vechile moravuri, ca instrumente de prigoană a politicienilor incomozi. Voi rămâne un politician extrem de incomod, fără să vreau război, nimeni nu o să-mi închidă gura. Oamenii nu pot fi hăituiţi pentru că vrea un şef de instituţie. Trăiesc pe pielea mea eficienţa extraordinară pe care am dat-o instituţiilor, dar nu am avut în vedere că se vor lăsa utilizate ca instrumente de hărţuire.
Nemaiputând să las moştenire un PDL, o să las o Mişcare Populară”, a declarat Traian Băsescu.
Sursa: Digi24.ro