Actualitate

(ȘTIREA ZILEI) George Simion nu mai are interdicția de a intra în Moldova

George Simion a făcut acest anunț pe pagina sa de pe o rețea de socializare. Tânărul califică decizia magistraților drept o victorie. „Mulțumesc tuturor celor care mi-au fost aproape în aceste 5 luni groazniceÎmi fac bagajul rapid și vin la Chișinău. Ne vedem mâine, la ora 17:00, când mergem împreună in marș pentru Unire!”, scrie George Simion.

În luna mai a acestui an, preşedintele Platformei Unioniste Acţiunea 2012, George Simion, care este cetăţean român, a fost reţinut de ofiţerii Serviciului de Informaţii şi Securitate şi a fost expulzat din Republica Moldova, cu o interdicţie de intrare în ţară pe termen de 5 ani.

Potrivit președintelui Acțiunea 2012, prima instanţă a respins cererea de anulare a interdicţiei şi ca urmare a fost făcut un recurs la Curtea de Apel, dar examinarea acestui dosar a fost tergiversată.

Atunci mai mulți interpreți de muzică ușoară și populară, actori și scriitori s-au solidarizat cu George Simion, solicitând prin intermediul unei scrisori deschise Guvernului și Președinției de la Chișinău revocarea de urgență a deciziei de expulzare a acestuia de pe teritoriul Republicii Moldova. Eugen Doga, Nicolae Botgros, Nicu Țărna, Ion Paladi, Cristofor Aldea Teodorovici, Sandu Grecu, surorile Osoianu sunt doar câteva din numele sonore care s-au alăturat apelului public.

George Simion a mai fost vizat de o interdicţie de intrare pe teritoriul Republicii Moldova în decembrie 2014, dar măsura a fost anulată în doar câteva ore.

Timpul.md


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *