Social

Știri pe scurt! A distrus bariera peste calea ferată

Un şofer a dărâmat bariera de protecţie amplasată pe calea ferată de pe sectorul dintre punctele de trecere Volcineţ şi Moghilău, la km 207. În jurul orei 01:00, o mașină a dărâmat doi piloni și a fost scos din funcţiune sistemul de activitate al pasajului, care include semnalizarea şi sonorizarea acestuia. Sistemul de activitate al pasajului nu mai poate fi reparat.

Recent, un microbuz cu pasageri a fost spulberat de un tren de mărfuri. Accidentul s-a produs în apropiere de staţia Mereni, din raionul Anenii Noi. În urma impactului fatal, au murit patru persoane.

În viitorul apropiat vor fi instalate bariere la 13 treceri de cale ferată, unde, în ultimii ani, au fost înregistrate accidente grave. Banii urmează a fi alocaţi din Fondul rutier.

Dodon „subțiază” PCRM-ul

Continuă migraţia consilierilor locali dintr-un partid în altul. Comuniștii pierd tot mai mulți „ostași”. Astfel, a părăsit rândurile PCRM Oleg Cuciuc, ex-vicepreşedinte al raionului Căuşeni, conducătorul organizaţiei teritoriale raionale a PCRM. El a declarat că aderă la Partidul Socialiştilor din R. Moldova, împreună cu un grup de consilieri locali.

Agricultorii vor primi mesaje despre vreme şi preţuri

Agricultorii moldoveni vor primi gratuit, la telefon sau în poşta electronică, informaţii despre vreme, dăunători şi preţul mediu pe piaţă al produselor agricole. Serviciul este parte a proiectului „Managementul dezastrelor şi riscurilor climatice în Moldova” şi este perceput ca platformă de avertizare şi comunicare timpurie a agricultorilor şi întreprinzătorilor rurali, transmite Info-Prim Neo.

Bugetul total al proiectului este de 10 mln. dolari, bani acordaţi de către Banca Mondială.

Slovacia va avea ambasadă la Chișinău

Republica Slovacă își va deschide o ambasadă în R. Moldova în primăvara anului viitor. Anunţul a fost făcut ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, de către ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Iurie Leancă, transmite Info-Prim Neo.

Ministrul a menţionat că acest subiect a fost abordat în cadrul întrevederii sale cu omologul slovac, Miroslav Lajčák, la Bratislava. „O astfel de decizie reflectă importanţa pe care o atribuie Slovacia evoluţiilor regionale din R. Moldova, dar şi interesele Slovaciei de a consolida relaţia bilaterală şi, bineînţeles, în acest context, de a ne sprijini să avansăm pe calea integrării europene”, a menţionat ministrul.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *