Actualitate

(STOP CADRU) Președintele s-a făcut de RUȘINE pe Facebook în fața tuturor cetățenilor. Iată ce prostii a scris DODON / FOTO

Șeful statului a făcut declarațiile duminică, pe pagina personală de Facebook, cu ocazia sărbătorii Duminica Triumfului Ortodoxiei.

„Noi, moldovenii, suntem un popor ortodox. Bunicii şi străbunicii noştri au păstrat şi promovat această credinţă de secole. În prezent, se fac încercări de a ne ademeni cu noi învăţături false, cum ar fi liberalismul, toleranţa, egalitatea de gen. Se fac încercări de a ne impune să credem că credinţa noastră ortodoxă, valorile noastre familiale sunt nişte valori perimate şi depăşite. În pofida acestor provocări, poporul nostru, care a trecut prin toate încercările, va păstra credinţa care l-a ocrotit pe parcursul întregii noastre istorii”, a scris Dodon.

Postarea sa a generat numeroase critici atât din partea cetățenilor simpli, indignați de intoleranța și sexismul de care a dat dovadă șeful statului, cât și din partea politicienilor. 

Mai târziu, postarea a fost ștearsă, iar purtătorul de cuvânt al lui Dodon, Ion Ceban, a sugerat că textul nu a fost scris de președinte și a adus scuzele de rigoare celor care s-au simțit lezați: 

 

TIMPUL.MD


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *