Actualitate

StopFals: Maia Sandu nu s-a vaccinat împotriva COVID-19, în taină, în luna ianuarie

Recent, pe canalul de Telegram „Lustrația” a fost publicat un text în care se anunța că președinta Maia Sandu, împreună cu trei fruntași ai Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) s-ar fi vaccinat „în taină”, și anume din acest motiv Maia Sandu ar refuza vaccinarea cu serul AstraZeneca. Ulterior, această informație a fost distribuită pe canalul său de Telegram și de deputatul PSRM Bogdan Țîrdea, iar site-ul de știri Ehomd.info, favorabil Partidului Socialiștilor, a făcut și o știre din această informație. În realitate, informația a fost inventată pentru a promova încă o dezinformare. Atât Președinția, cât și reprezentanții PAS, au dezmințit informația și afirmă că, în situația actuală, astfel de dezinformări îi vor descuraja și mai mult pe oameni să se vaccineze, scrie StopFals.

Pe 13 martie curent, canalul de Telegram „Lustrația” a fost distribuit un mesaj fals:

„Maia Sandu a fost vaccinată, în taină, cu serul Pfizer-Bionteh încă în luna ianuarie (prima doză). Anume de aceasta ea refuză categoric să-și pună public vaccinul AstraZeneca. Maia Sandu și încă cel puțin trei persoane din fruntea PAS au primit acest an vaccin americano-german la o ambasadă străină de la Chișinău, pe care toți o înțelegeți”.

Mesajul a fost citit de peste 800 de abonați ai acestui canal.

Bogdan Țîrdea în ro de troll

Peste câteva ore, această informație a fost distribuită și de deputatul PSRM Bogdan Țîrdea, pe canalul său de Telegram, iar postarea a adunat 712 vizualizări. Deputatul socialist a diseminat falsul, pe care l-a și accentuat cu propriul comentariu: „Mai pe scurt, ea (n.r. Maia Sandu) și-a administrat un vaccin bun, iar cetățenilor – ce a mai rămas”.

Fără a verifica informația, același text a fost preluat de site-ul Ehomd.info în știrea „Президент тайно вакцинировалась от COVID-19” (în traducere: „Președintele s-a vaccinat pe ascuns împotriva COVID-19”). De menționat că în campania electorală prezidențială din toamna anului trecut, site-ul Ehomd.info l-a favorizat direct pe Igor Dodon, candidat susținut de PSRM.

Președinția: „Este o minciună gravă și, în situația gravă de azi, chiar criminală”

Purtătoarea de cuvânt a Maiei Sandu, Sorina Ștefîrță, dezminte afirmația că președinta Republicii Moldova s-ar fi vaccinat în taină: „Este o minciună gravă și, în situația gravă de azi, chiar criminală, pentru că are scopul să-i descurajeze pe alții să se vaccineze”.

Deputatul și vicepreședinte PAS, Mihail Popșoi, la fel, a declarat pentru portalul Stopfals.md că informația este falsă.

„În PAS sunt câteva mii de oameni și nu pot răspunde pentru toți. Însă nu am auzit ca cineva din conducerea partidului să se fi vaccinat și nu aveau cum, deoarece nu sunt medici. Asemenea informații sunt distribuite pentru a semăna haos și neîncredere. Unii politicieni nu pot lupta onest și recurg la asemenea mijloace rușinoase”, a spus politicianul.

Popșoi a precizat că se va vaccina imediat ce serul va fi accesibil pe scară largă, indiferent de vaccin și țara producătoare. El le recomandă oamenilor să se informeze doar din surse credibile.

Vaccinarea în R. Moldova a început pe 2 martie, iar primii sunt imunizați lucrătorii din sistemul de sănătate.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *