Strategia națională de dezvoltare “MOLDOVA 2020”
În debutul şedinţei, Prim-ministrul a dat un şir de indicaţii cu privire la evaluarea activităţii Guvernului pe parcursul a 3 ani de zile, dar şi trasarea noilor sarcini pentru perioada următoare.
Vlad Filat s-a referit, în primul rînd, la politica de cadre şi necesitatea evaluării activităţii funcţionarilor. Totodată, Prim-ministrul a solicitat prezentarea în şedinţa viitoare a Guvernului a unui raport privind evoluţia economică a ţării, dar şi elaborarea, în regim de urgenţă, a Planului de acţiuni pentru următorii 3 ani de dezvoltare a domeniului respectiv.
Premierul a anunţat că pe lîngă şedinţele plenare ale Cabinetului de miniştri, vor avea loc şedinţe de Guvern tematice, în cadrul cărora va fi examinată situaţia în fiecare domeniu aparte şi stabilite noi acţiuni. În context, Premierul a atras atenţia asupra monitorizării şi responsabilizării instituţiilor în executarea sarcinilor trasate.
Premierul a abordat şi situaţia reglementării domeniului farmaceutic, cerînd mai mult efort din partea conducerii Ministerului Sănătăţii în implementarea Foii de parcurs a sectorului dat. În aceeaşi ordine de idei, a fost solicitată efectuarea unei reglementări în domeniul alimentar, care să excludă cazurile de import al produselor alimentare cu termenul de valabilitate expirat.
Un alt subiect abordat de Premier a fost administrarea fiscală. Conducerea Ministerului Finanţelor urmează să vină cu o analiză detaliată la acest capitol şi cu soluţii în vederea favorizării mediului de afaceri, dar şi de combatere a cazurilor de eschivare de la plata impozitelor.
Premierul a atenţionat de asemenea asupra necesităţii de a eficientiza sistemul de ajutor social. "Vom consolida în continuare sistemul de ajutor social şi cel de compensaţii nominative, însă este nevoie de mai multă eficienţă în acest sens", a spus Prim-ministrul.
Totodată, a fost solicitată revizuirea mecanismului de evaluare a venitului de pe cotele de teren agricol la acordarea ajutorului social.
Premierul s-a referit şi la cazurile de explozie a automobilelor, din cauza sistemului de alimentare cu gaz lichefiat, care au avut loc în ultimele zile. În acest sens, Ministerului Afacerilor Interne i-a fost solicitată efectuarea unor verificări ample, sancţionarea persoanelor responsabile de licenţierea şi eliberarea certificatelor corespunzătoare, dar şi prevenirea situaţiilor de acest gen.
În cadrul şedinţei, Guvernul a aprobat Hotărîrea cu privire la proiectul de lege pentru aprobarea Strategiei Naţionale de Dezvoltare "Moldova 2020". Acesta este primul document de planificare strategică pe termen lung. Secretarul General al Guvernului, Victor Bodiu a menţionat că, spre deosebire de documentele strategice anterioare (SCERS şi SND), elaborarea noii strategii de dezvoltare a avut la bază o altă abordare, focalizată pe rezolvarea problemelor critice care împiedică creşterea economică calitativă şi incluzivă a ţării, bazată pe o analiză a constrîngerilor. "Schimbarea paradigmei de dezvoltare, despre care se discută intens în societate, se va realiza prin stimularea investiţiilor şi anume prin înlăturarea barierelor critice care constrîng activitatea economică", a specificat Victor Bodiu.
Strategia "Moldova 2020" vine să articuleze o viziune închegată privind creşterea economică durabilă pe termen lung, avînd la temelie un studiu diagnostic al constrîngerilor de creştere. Totodată, a fost menţionat că schimbarea paradigmei dedezvoltare poate avea loc doar în condiţiile unui efort susţinut atât din partea Guvernului, dar şi din partea întregii societăţi. Sub aspectul obiectivelor strategice pe termen lung, Strategia "Moldova 2020" este focalizată pe 7 priorităţi de dezvoltare:
1) Racordarea sistemului educaţional la cerinţele pieţei forţei de muncă în scopul sporirii productivităţii forţei de muncă şi majorării ratei de ocupare în economie.
2) Investiţii publice în infrastructura de drumuri naţionale şi locale în scopul diminuării cheltuielilor de transport şi sporirii vitezei de acces.
3) Diminuarea costurilor finanţării prin intensificarea concurenţei în sectorul financiar şi dezvoltarea instrumentelor de management al riscurilor.
4) Ameliorarea climatului de afaceri prin optimizarea cadrului de reglementare şi prin aplicarea tehnologiilor informaţionale în serviciile publice destinate mediului de afaceri şi cetăţenilor.
5) Diminuarea consumului de energie prin sporirea eficienţei energetice şi utilizarea surselor regenerabile de energie.
6) Sustenabilitatea financiară a sistemului de pensii întru asigurarea unei rate adecvate de înlocuire a salariilor.
7) Sporirea calităţii şi eficienţei actului de justiţie şi combaterea corupţiei întru asigurarea accesului echitabil la bunurile publice pentru toţi cetăţenii.
Cadrul de monitorizare şi evaluare pune accent pe planul consolidat de acţiuni al Guvernului şi pe Cadrul Bugetar pe Termen Mediu ca fiind instrumentele principale de implementare a Strategiei. Actualizarea anuală a celor două instrumente de planificare strategică multianuală se va face în funcţie de priorităţile identificate, permiţînd ajustarea obiectivelor la realităţile momentului. O evaluare intermediară va fi efectuată în anul 2015, care va fi urmată de evaluarea finală în 2020 şi prezentarea raportului de evaluare, Legislativului.
Tot astăzi, a fost aprobat Regulamentul privind paginile oficiale ale autorităţilor publice pe Internet. Potrivit deciziei respective, toate autorităţile publice vor elabora sau vor conforma paginile oficiale unui model unic care va fi elaborat de către Centrul de Guvernare Electronică în termen de 6 luni. În acelaşi timp Centrul de Telecomunicaţii Speciale va asigura crearea platformei tehnico-tehnologice pentru găzduirea paginilor oficiale ale autorităţilor administraţiei publice centrale, precum şi menţinerea şi dezvoltarea lor, asigurînd şi nivelul corespunzător de securitate.
Executivul a mai aprobat Hotărîrea privind aplicarea Standardelor de audit şi Codului etic pe teritoriul Republicii Moldova. Scopul acestui document constă în punerea în aplicare în ţara noastră a Standardelor Internaţionale de Audit şi a Codului Etic Internaţional în acest domeniu.
Membrii Cabinetului de Miniştri au aprobat componenţa Comisiei pentru evaluarea stării obiectivelor amplasate pe teritoriul Ucrainei şi un set de decizii privind cooperarea internaţională. Astfel, s-a decis iniţierea negocierilor asupra proiectului Acordului de finanţare dintre Guvernul Republicii Moldova şi Comisia Europeană privind Programul de Suport al Reformei Sectorului Justiţiei; iniţierea negocierilor asupra proiectului Protocolului între Serviciul Grăniceri al Republicii Moldova şi Administraţia Serviciului de Grăniceri al Ucrainei cu privire la organizarea patrulării comune a frontierei de stat moldo-ucrainene; iniţierea negocierilor asupra proiectului Acordului de colaborare între Guvernul Republicii Moldova şi Organizaţia Eurasiatică de Brevete în domeniul protecţiei juridice a brevetelor de invenţie; precum şi iniţierea negocierilor asupra proiectului Acordului interguvernamental de cooperare în domeniul educaţiei, ştiinţei şi inovării.
Printr-o altă hotărîre, Guvernul a aprobat modificările şi completările operate în unele acte legislative cu referire la reglementarea producerii vinului. Scopul acestor modificări este îmbunătăţirea condiţiilor şi eficientizarea domeniului vitivinicol. Totodată, documentul are menirea de a aduce în concordanţă legislaţia naţională ce reglementează producerea vinului în Republica Moldova cu normele internaţionale.
De asemenea, Guvernul a aprobat proiectul de lege privind evaluarea impactului asupra mediului şi Regulamentul privind modul de calculare a normativelor şi de compensare a cheltuielilor pentru lucrările de prospecţiuni şi explorări geologice, realizate din contul mijloacelor bugetului de stat.
Miniştrii au operat modificări în Programul unic al asigurării obligatorii de asistenţă medicală, suplimentînd lista serviciilor medicale incluse în Program cu noi metode de investigaţii şi tratament medical de înaltă performanţă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!