Streleț după votul comun cu PCRM: Vrem păstrarea AIE
Potrivit lui Streleţ, deşi situaţia s-a complicat în urma descinderilor CNA de astăzi, propunerea PLDM rămîne în vigoare. El a adăugat că, dacă organele de drept vor stabili vinovaţi în urma percheziţiilor efectuate, ei trebuie traşi la răspundere.
În acelaşi context, el a precizat că PLDM a votat în şedinţa plenară de astăzi doar iniţiativele proprii şi a fost la alegerea colegilor, inclusiv a opoziţiei, să le susţină sau nu.
Tot la finele şedinţei plenare, liderul PD, Marian Lupu, s-a arătat îngrijorat de situaţia politică şi a spus că o decizie a partidului cu privire la renegocierea Acordului AIE va fi anunţată mai tîrziu.
Solicitat de jurnalişti, liderul opoziţiei, Vladimir Voronin, a negat că s-ar fi format astăzi o nouă majoritate în Legislativ şi a spus că nu va face alianţă cu PLDM. “Unica soluţie pentru Moldova sînt alegerile anticipate”, a declarat Voronin.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!