Economie

Struguri autohtoni pe piaţa din Ungheni

Produsul este de calitate bună, ambalat în lădiţe de lamele şi este comercializat de producătorii din Nisporeni, Ungheni. Intermediarii comercializează struguri importaţi din Turcia.

Preţul de comercializare a strugurilor albi oscilează între 20,00 şi 25,00 lei/kg, iar al strugurilor roşii este de 25,00 lei/kg. Intermediarii comercializează strugurii roşii de import cu 35,00 lei/kg. Struguri au apărut şi pe pieţele din Bălţi şi Chişinău. Pe piaţa agricolă din Bălţi strugurii se vindeau la un preţ de 20,00 lei/kg, iar pe piaţa din Chişinău preţul de comercializare era de 15,00 lei/kg. Preţul de comercializare a strugurilor pe piaţa din Ungheni este la nivelul anului trecut. Pe piaţa din Chişinău preţul este cu 57% mai mic faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut şi pe piaţa din Bălţi cu (-9%).

Pe pieţele din Polonia (Bronishe) strugurii se comercializează cu 2,40 EUR/kg (echivalent 36,89 lei/kg), pe pieţele din Ucraina (Copani şi Lvov) preţul este de 30,00 UAH/kg (45,30 lei/kg) şi, respectiv, 31,00 UAH/kg (46,81 lei/kg).

Operatorii de piaţă susţin că preţurile se vor micşora odată cu creşterea ofertei de struguri pe piaţă.

via Agravista
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *