CSI / RusiaInternațional

SUA acuză Africa de Sud că a furnizat arme Rusiei. „Înarmarea ruşilor este extrem de gravă”

Ambasadorul american în Africa de Sud a acuzat joi, 11 mai, această ţară că a oferit sprijin militar Rusiei, în pofida neutralităţii declarate de guvernul de la Pretoria în războiul declanşat de Moscova în Ucraina, transmite agenția de presă France Presse, citată de Agerpres și Hotnews.

Astfel, potrivit ambasadorului Reuben Brigety, care s-a exprimat în cadrul unei întâlniri cu presa locală, Statele Unite sunt convinse că „arme şi muniţii au fost încărcate” la bordul unui cargou ancorat la începutul lunii decembrie într-un port din apropiere de Cape Town şi care apoi a pornit către Rusia.

„Înarmarea ruşilor este extrem de gravă şi noi nu credem că această chestiune a fost soluţionată. Am dori ca Africa de Sud să înceapă să practice politica sa de nealiniere”, a mai indicat ambasadorul american.

Declaraţiile sale au fost comunicate agenţiei France Presse de către o sursă prezentă la acea întâlnire cu presa. Contactată de această agenţie, ambasada SUA la Pretoria a refuzat să confirme sau să infirme declaraţiile ambasadorului, potrivit sursei citate.

Acesta din urmă, fiind întrebat de presa locală şi despre fiabilitatea informaţiilor obţinute de serviciile secrete americane despre încărcarea acelei nave cu arme şi muniţii destinate Rusiei, a răspuns că aceste informaţii sunt de încredere.

Acostarea respectivei nave în cea mai mare bază navală a Africii de Sud, la Simon’s Town, a stârnit controverse în această ţară înainte de Crăciun. Principalul partid de opoziţie, Alianţa Democratică (DA), a cerut atunci guvernului să explice de ce un cargou rusesc vizat de sancţiunile occidentale a primit permisiunea de a acosta acolo, în special de ce i s-a permis să acosteze într-un port militar în locul unui port civil, şi „de ce există atât de multă secretomanie” în jurul acestui vapor.

„Toate ţările desfăşoară exerciţii militare cu prietenii lor”

Africa de Sud a adoptat o poziţie neutră de la începutul invaziei ruse în Ucraina. Guvernul de la Pretoria a refuzat să se alăture apelurilor occidentale de a condamna Moscova, iar în februarie Africa de Sud a efectuat exerciţii navale comune cu Rusia şi China în apropierea coastei sud-africane a Oceanului Indian, stârnind reacţii critice la Washington.

În timpul unei vizite efectuate la Pretoria în ianuarie, şeful diplomaţiei europene Josep Borrell şi-a manifestat de asemenea iritarea în legătură cu relaţiile dintre Africa de Sud şi Rusia.

Tot în ianuarie şi ministrul rus de externe Serghei Lavrov a efectuat o vizită oficială la Pretoria. Omoloaga sa sud-africană, Naledi Pandor, a declarat atunci, referindu-se la manevrele navale ce urmau să aibă loc, că „toate ţările desfăşoară exerciţii militare cu prietenii lor”.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *