SUA adoptă sancțiuni împotriva a patru ruși cu legături cu FSB pentru implicarea în otrăvirea lui Navalnîi
Joi, 17 august, SUA au impus sancţiuni împotriva a patru cetăţeni ruşi pe care i-a acuzat că sunt implicaţi în otrăvirea, în anul 2020, a liderului opoziţiei ruse în prezent încarcerat Aleksei Navalnîi, relatează Agerpres.
Departamentul Trezoreriei din SUA a anunţat într-un comunicat că cei patru vizaţi de sancţiuni au legătură cu Serviciul federal de securitate (FSB) şi susţine că doi dintre ei sunt printre principalii autori ai otrăvirii lui Navalnîi.
”Astăzi îi reamintim lui Vladimir Putin şi regimului său că există consecinţe nu numai pentru purtarea unui război brutal şi neprovocat împotriva Ucrainei, dar şi pentru încălcarea drepturilor omului ale poporului rus”, a anunţat într-un comunicat subsecretarul de stat al Trezoreriei pentru terorism şi informaţii financiare Brian Nelson.
”Tentativa de asasinat împotriva lui Aleksei Navalnîi din 2020 reprezintă dispreţul Kremlinului pentru drepturile omului şi vom continua să folosim autorităţile aflate la dispoziţia noastră pentru a-i trage la răspundere pe cei dispuşi să devină călăi în solda Kremlinului”, a mai adăugat el.
Sancţiunile de joi au fost introduse în baza unei legi din 2012 care autorizează guvernul SUA să-i sancţioneze pe cei care au legătură cu încălcările grosolane ale drepturilor omului în Rusia, îngheţându-le activele şi interzicându-le intrarea pe teritoriul SUA.
Cei vizaţi de sancţiunile instituite joi sunt agenţii Institutului de criminalistică al FSB Aleksei Aleksandrovici Aleksandrov, Konstantin Kudriavţev şi Ivan Vladimirovici Osipov, precum şi agentul FSB Vladimir Aleksandrovici Paniaev.
Ambasada Rusiei la Washington nu a răspuns unei solicitări de a comenta informaţia trimisă de Reuters.
Navalnîi, cel mai dur critic intern al lui Putin, execută deja sentinţe care totalizează 11 ani şi jumătate de închisoare pentru fraudă şi alte acuzaţii despre care el susţine că sunt false. Mişcarea sa politică a fost scoasă în afara legii şi declarată ”extremistă”. Mai devreme în cursul acestei luni, la sentinţa lui Navalnîi s-a adăugat o condamnare la 19 ani de închisoare într-o colonie penitenciară de maximă securitate.
Fost avocat, Navalnîi a devenit o figură cunoscută în urmă cu peste un deceniu după ce a luat în derâdere elita lui Putin şi a formulat acuzaţii de corupţie la scară mare.
Aleksei Navalnîi, care în anii 2010 a scos pe străzi zeci de mii de oameni, a fost reţinut în 2021 după ce a revenit la Moscova din Germania, unde a fost tratat pentru ceea ce medicii occidentali au spus că a fost otrăvirea cu un agent neurotoxic de producţie sovietică.
Kremlinul, care la un moment dat l-a acuzat că lucrează cu Agenţia Centrală de Informaţii a SUA pentru a submina Rusia, a negat orice implicare în ceea ce i s-a întâmplat lui Navalnîi şi neagă că l-ar persecuta pe liderul opoziţiei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!