SUA avertizează Rusia să NU ofere sprijin preşedintelui sirian Bashar al-Assad
Secretarul de stat american, John Kerry, i-a transmis sâmbătă omologului său rus, Serghei Lavrov, „îngrijorarea Statelor Unite“ pe tema rapoartelor serviciilor secrete care evocă o iminentă acumulare militară rusă în Siria, în vederea susţinerii preşedintelui Bashar al-Assad. Kerry a precizat că „dacă rapoartele sunt exacte, aceste acţiuni ar putea agrava conflictul, conducând la și mai mari pierderi de vieţi omenești, la creşterea fluxului refugiaţilor şi la confruntări riscante cu forţele coaliţiei anti-Statul Islamic ce operează în Siria“ – se arată într-un comunicat al Departamentului de Stat.
John Kerry a încercat să-l convingă pe liderul rus, Vladimir Putin, să conlucreze cu Washingtonul pentru o soluţie politică la acest conflict sângeros din Siria. Administraţia Obama a declarat în repetate rânduri că orice scenariu diplomatic trebuie să ceară ca Assad, susţinut de Rusia, să părăsească puterea. Vineri, preşedintele Vladimir Putin a prezentat propriile idei, și susține că acestea au fost aprobate de Assad. Ei au convenit asupra alegerilor anticipate care să aducă elemente „sănătoase“ din opoziţie într-un guvern de coaliţie. Putin nu a precizat care dintre membrii opoziţiei siriene ar fi acceptabili, dar de mult există tensiuni între guvernul rus şi opoziţia siriană moderată, susţinută de Washington.
Rusia a trimis o echipă de militari în Siria şi a transportat module prefabricate pentru cazarea a sute de persoane pe un aerodrom de lângă Lattaquia – arată analiştii serviciilor secrete americane. De asemenea, la acelaşi aerodrom, Rusia a livrat o staţie portabilă de trafic aerian şi a depus cereri de survol militar pentru luna septembrie. Conform New York Times, responsabilii americani declară că nu sunt siguri de intenţiile Moscovei, dar precizează că aerodromul ar putea fi utilizat la transportarea materialelor militare pentru guvernul Assad sau pentru lovituri aeriene ruseşti care ar ajuta trupele guvernamentale siriene. Sursele serviciilor secrete arată că este posibil ca desfăşurarea militară rusă să fie mult mai mare.
Vineri, Putin afirma că este prea devreme pentru a vorbi despre o angajare militară a Rusiei în Siria în vederea combaterii Statului Islamic şi a reamintit că Moscova vinde de multă vreme arme regimului lui Assad. Sâmbătă dimineaţă, diplomaţia rusă a evocat conversaţia Kerry-Lavrov „la iniţiativa americană“, dar nu în aceiaşi termeni, insistând pe lupta împotriva SI.
Eforturi diplomatice
Coaliţia internaţională condusă de SUA a bombardat poziţiile Statului islamic în Siria, iar SUA şi Turcia efectuează lovituri aeriene pentru degajarea regiunii de la frontiera de nord de jihadiştii SI şi pentru susţinerea combatanţilor moderaţi ai opoziţiei siriene. Departamentul de Stat american avertizează că o creştere majoră a susţinerii militare ruse ar putea duce la agravarea situației, loviturile aeriene ruse putând interfera cu operaţiunile SUA şi ale partenerilor lor efectuate în Siria.
În ultimele săptămâni s-au înmulţit consultările diplomatice pentru găsirea unei soluţii la criza din Siria: un exemplu a fost întâlnirea tripartită inedită, din 3 august, de la Doha, dintre şefii diplomaţiilor americană, rusă şi saudită. Miniştrii de Externe saudit şi iranian au fost primiţi apoi la Moscova, la fel şi reprezentanţii eterogenei opoziţii siriene (opozanţi în exil, opozanţi în interior şi opozanţi toleraţi de Damasc). Moscova, care susţine intens regimul de la Damasc, vrea o coaliţie lărgită, ce ar cuprinde ţările din regiune, dar şi armata siriană, pentru a lupta împotriva Statului Islamic.
La rândul său, preşedintele american, Barack Obama, l-a primit vineri la Casa Albă pe regele Salman al Arabiei Saudite, iar Siria a dominat întrevederea. Cei doi aliaţi s-au pronunţat pentru o soluţie politică în această ţară aflată în război, care ar implica şi plecarea preşedintelui Assad.
Ce vrea Moscova în Siria?
La iniţiativa diplomaţiei regionale şi internaţionale privind reglementarea crizei siriene, Moscova s-a implicat şi a avut întâlniri cu mai mulţi opozanţi ai regimului Assad, încercând să aducă toate părţile „frecventabile“ la masa negocierilor. O abordare care ar sugera că Rusia doreşte cu adevărat să facă tot posibilul pentru a pune capăt acestui conflict. Numai că, în acelaşi timp, avioane şi drone ruseşti au fost observate survolând provincia Idleb, ceea ce ar putea însemna că Moscova nu se mai mulţumeşte cu livrarea de material militar Damascului, ci participă efectiv la lupte. Asta fără a uita că Rusia a desfăşurat militari în teren – oficial, pentru antrenarea trupelor – şi a început să împartă în timp real cu Damascul imaginile sale prin satelit. Două atitudini contradictorii, arată L’Orient-Le Jour, întrebându-se dacă Rusia este pe cale să intre într-un joc dublu sau îşi optimizează şansele pentru protejarea intereselor în Siria.
Problema este că Moscova nu îl va lăsa pe Bashar al-Assad să cadă înainte de a obţine garanţii asupra viitorului Siriei. Pentru moment, încearcă să câştige timp şi să redea credibilitatea regimului în funcţie. Ideea formării unei noi coaliţii, care să integreze în special Bagdadul, Teheranul, Riadul şi Damascul în lupta contra SI, merge în acest sens. Propunerea nerealistă îi permite tatonarea fiecăruia dintre „actorii“ acestui conflict şi evaluarea posibilelor soluții ale rezolvării crizei. În aşteptarea acestui moment, diplomaţia rusă se ghidează după dictonul latin „Si vis pacem para bellum“ („Cine vrea pace pregăteşte războiul“).
Întrevederea dintre preşedintele Obama şi regele Arabiei Saudite a relevat divergențele persistente în privința rezolvării conflictului din Siria.
sursa: romanialibera.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!