SUA: Blinken nu exclude, pe termen lung, negocieri privind granițele Ucrainei
Joi, 23 martie, șeful diplomației americane Antony Blinken nu a exclus eventuale negocieri asupra graniţelor Ucrainei, reiterând în acelaşi timp că va fi la latitudinea ucrainenilor să decidă în această privinţă, informează AFP și Agerpres.
Vorbind în faţa unei comisii a Congresului american, acesta a reafirmat că orice eventuală pace cu Rusia trebuie să fie ”justă şi durabilă”, adică una care să respecte independenţa şi integritatea teritorială a Ucrainei, dar ”cum este definită exact pe teren, ne aşteptăm de la ucraineni sa ne spună”.
De asemenea, el a părut astfel să susţină faptul că ucrainenii ar avea dificultăţi în recuperarea tuturor teritoriilor anexate de Rusia, în special a Peninsulei Crimeei.
”Cred că vor exista teritorii în Ucraina pentru care ucrainenii vor fi hotărâţi să lupte pe teren şi poate teritorii pe care vor decid că trebuie să încerce să le recupereze prin alte mijloace”, a afirmat el.
Antony Blinken a fost interogat în mod special de alesul republican Chris Stewart, care a dorit să afle dacă Statele Unite susţin voinţa preşedintelui Volodimir Zelenski de a recupera Peninsula Crimeea, pe care Rusia a anexat-o ilegal în 2014, potrivit Agerpres.
Şeful diplomaţiei americane, care consideră că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru o negociere, a insistat că ”sunt decizii pe care ucrainenii trebuie să le ia cu privire la modul în care îşi văd viitorul şi cum se traduce acest lucru în termeni de suveranitate, integritate teritorială şi independenţă a ţării”.
”Ceea ce nu dorim, în interesul tuturor, este ca acest lucru să se rezolve într-un loc şi într-un timp care să îi invite pe ruşi să se repoziţioneze, să se reînarmeze şi să atace din nou”, a spus el.
Menționăm că SUA şi partenerii săi occidentali nu recunosc anexarea Peninsulei Crimeei sau teritoriile anexate de forţele armate ale Kremlinului în estul Ucrainei, unde au loc lupte aprige.
Coaliţia condusă de Statele Unite, care oferă cel mai mare ajutor militar Ucrainei, susţine că este pregătită să apere Ucraina cât va fi necesar până la retragerea forţelor ruse, dar rămâne cel mai adesea evazivă în cazul Crimeei, potrivit surselor citate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
Astia sint americanii de origine Z, dupa ce-i extermina pe Ukris vor ceda si teritoriile lor. Asta nu este noutate stim de la istorie.
Ukraina nu trebuie sa existe ca stat insa oamenii nu au nici o vina.