Externe

SUA trimite ajutor Ucrainei în valoare de 75 milioane dolari

Un oficial american a declarat că printre ajutoare se găsesc drone, aparate radio și echipament medical. Oficialul a spus că livrările vor fi finanțate de către Inițiativa Europeană de Reasigurare, anunță CNN.

Barack Obama a dispus trimiterea a 20 de mașini blindate, Humvee în Ucraina. Anunțul președintelui prin care urmează să trimită ajutoare în Kiev, reprezintă o mișcare la care a rezistat mult timp, pe fonul presiunii din partea Democraților și Republicanilor. Luna trecută în cadrul unei conferințe de presă, la care a participat și cancelarul german, Angela Merkel, Obama a declarat că eforturile diplomatice vor pune capăt violențelor într-un final.

Un oficial din administrația președintelui, a declarat că Casa Albă „continuă să creadă că criza aceasta nu are nici o soluție militară” și că „Ucraina are tot dreptul să se apere”.

Vice-președintele Joe Biden l-a informat pe președintele ucrainean, Petro Poroșeko, de noul sprijin din partea SUA printr-un apel telefonic, potrivit CNN.

Biden „a menționat cu îngrijorare despre încălcările de încetare a focului din partea separatiștilor ruși în apropiere de Donețk și Mariupol. Este alarmant și refuzul lor de a permite membrilor OSCE accesul, pentru a monitoriza situația de pe teritoriul ocupat de insurgenți”, se arată într-o declarație de la Casa Albă.

Sursa: Timpul.md


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *