Actualitate

Summer Berry Fair se deschide în prima ediție duminică la Chișinău

Potrivit Elenei Briciuc, responsabilă pentru comunicare Klumea, evenimentul se desfășoară în trei ediții, în fiecare din cele trei luni de vară: pe 24 iunie, 22 iulie și 12 august, în același loc, începând cu ora 10.00.

Agricultorii vor veni cu aproape trei tone și jumătate de pomușoare, pe care le vor comercializa la tarabe personalizate, pe care va fi indicată localitatea de unde au fost aduse pomușoarele. Toate vor fi vândute la preț de producător.

În cadrul evenimentului va fi organizat și un teatru gastronomic, unde patiseri profesioniști vor arăta ce bucate se pot găti din pomușoare. Produsele finale vor putea fi degustate gratuit. Tot aici, cei mai iscusiți patiseri de la Festivalul Mai Dulce din anul curent vor veni cu mousse-uri, tarte, smothie-uri și alte deserturi gătite din pomușoare, iar echipa K Lumea va găti clătite, care vor fi servite cu dulceață din pomușoare. Pentru copii vor fi organizate ateliere distractive de pictură.

Anul trecut, Summer Berry Fair a fost organizat pentru prima dată. În cadrul celor trei ediții, au participat aproape 40 de agricultori din toată țara, care au vândut peste trei tone de pomușoare locale, iar gastronomii au preparat aproape 40 de kilograme de deserturi.

În Republica Moldova cresc peste 11 tipuri de pomușoare, cultivate de peste 700 de producători locali.

Sursa: Ipn.md


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *