Summitul UE-Rusia începe azi la Ekaterinburg
La summit, Rusia este reprezentată de preşedintele Vladimir Putin, iar delegaţia europeană va fi condusă de preşedintele UE, Herman Van Rompuy şi preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso.
În 2009 UE a adoptat al treilea pachet energetic care limitează activitatea companiei ruse Gazprom în UE. „UE are interese economice, să cumpere gaz mai ieftin decât de la Gazprom şi politice, să reducă dependenţa de Rusia. Pe de altă parte, pentru afacerile germane este mai avantajos să lucreze cu Gazprom şi ele vor continua să lucreze împreună”, declară Vladimir Sokolov, profesor la Şcoala Superioară de Economie din Moscova, citat de site-ul Vocea Rusiei.
O altă problemă care persistă în cadrul dialogului UE-Rusia este cea legată de vize. A fost propusă simplificarea eliberării vizelor, iar ulterior renunţarea la ele. În prezent, Moscova şi Bruxelles discută în privinţa călătoriilor fără vize în interes de serviciu. S-a convenit că 15.000 de persoane vor profita de aceste facilităţi, însă unele ţări europene cer să li se ofere mai multe amănunte despre cine va primi paşapoarte de serviciu.
De asemenea, liderii intenţionează să examineze criza din Siria. Săptămâna trecută, UE a ridicat embargoul de arme pentru rebelii sirieni. Începând cu 1 august, fiecare membru al UE va hotărî singur ce şi cui să livreze. De altfel, nici Rusia nu va putea evita reproşurile UE, care acuză Moscova că livrează arme Damascului.
Timpul.md via vru.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!