„Suntem „sfâșiați” de puterea nerecunoscutei republici transnistrene”
Am înregistrat clădirea conform legislaţiei Republicii Moldova şi am primit documentele de proprietate. Apoi am început să restabilesc şi să reconstruiesc clădirile de pe acest teritoriu, pentru a dezvolta o întreprindere de îmbuteliere a apei minerale „Varniţa-Unicum” şi de producere a băuturilor răcoritoare. Nu vă povestesc amănunţit greutăţile înfruntate, însă, timp de 14 ani, noi am reuşit să creăm o întreprindere modernă, renumită în toată republica, „Varniţa-Unicum”, producţia căreia a devenit îndrăgită de mii de cumpărători.
Pe 14 noiembrie 2013, la întreprindere a sosit un grup de oameni, care intenţionau să cumpere o anumită cantitate de produse. Conform „legii cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi”, magazinul, contabilitatea şi depozitul, au eliberat documentele necesare (facturi fiscale, bonul de plată, certificat), au primit şi debitat banii în casă pentru marfa eliberată, apoi au încărcat producţia cerută. Nici nu au reuşit să părăsească bine teritoriul, la întreprindere a apărut un grup de bărbaţi, care, ameninţând şi aplicând forţă fizică, au intrat în contabilitate şi au întrebat pe unul dintre acei „cumpărători” cui a achitat banii pentru marfa tocmai încărcată în maşină. Respectivul cumpărător a arătat spre contabilul-casier. Au cerut de la angajat cheile de la safeul cu bani. Nu i-am putut opri și atacatorii au luat banii, facturile fiscale şi alte documente de raportare strictă. La întrebările mele: „Cine sunteţi? Ce faceţi?”, unul din ei a scos un document, l-a fluturat în faţa mea și mi-a strigat că el şi toţi aceşti oameni sunt angajați ai „ministerului de interne” al Transnistriei (toate numele de familie sunt cunoscute procuraturii şi poliţiei RM). În acel moment am încercat să le explic că această întreprindere este înregistrată în R. Moldova şi că avem toate documentele necesare. Însă ei au părăsit teritoriul întreprinderii, ameninţându-mă să nu fac prostii şi să nu telefonez nimănui. Și, deși am spus pazei să închidă porţile, câţiva dintre bărbaţii veniţi au luat cheile de la porţi cu forța şi au plecat cu tot cu maşina încărcată cu producţia noastră. Îndată după aceasta, am telefonat comandantul contingentului militar şi la comisariatul poliţiei oraşului Bender. Maşina cu marfă nu a fost oprită şi nici până acum nu i s-a găsit urma, deși numerele de înregistrare, marca, numele de familie a şoferului, adresa erau cunoscute. De ce omul care a participat în acest raid nu este reţinut? Câteva autoturisme care au participat la acest furt au fost reţinute de poliţie pe teritoriul satului Varniţa, dar peste puţin timp au fost eliberate.
„Legile RM nu funcţionează pe acest teritoriu”
Peste o zi, însă, am fost arestat şi întemniţat în închisoare, unde mă aflu şi la momentul dat. Eu, administratorul și fondatorul companiei, contribuabil înregistrat oficial, am fost acuzat pentru „Activitate comercială ilegală” (art. 167, part. II, p. B). Alături de alte acuzări, legate de activitatea comercială a întreprinderii, conform „justiţiei” transnistrene, pot fi întemniţat pe vreo 15-20 de ani.
Sursa foto: viiphoto.com, poză-simbol
Nici avocaţii RM nu sunt admişi aici, dar pentru ce? Legile RM nu funcţionează pe acest teritoriu. Eu, bolnav de diabet zaharat, stau închis în penitenciar. Pe fondul anarhiei, dezordinii, dictaturii structurilor de conducere a funcţionarilor din Transnistria, care fac ce doresc, se creează impresia că pentru structurile oficiale ale RM anarhia din Transnistria este avantajoasă.
Oamenii care locuiesc aici lucrează şi respectă legile RM, plătesc impozitele în bugetul ţării, creează locuri de muncă, dar sunt lăsaţi în voia sorții. Sunt părăsiţi de oficialii de la Chişinău și „sfâșiați” de puterea nerecunoscutei republici transnistrene. Putem să discutăm la infinit despre nelegimitatea acestui fapt din viaţa mea. S-a făcut tot posibilul ca businessul înregistrat oficial în Moldova să fie distrus. Legile R. Moldova nu lucrează aici.
Acest lucru este demonstrat nu numai prin istoria mea, dar şi prin situaţia grea a şcolilor românești, arestarea tinerilor, care nu doresc să facă stagiul militar în armata transnistreană – orice pas, orice afacere trebuie coordonată cu „puterea” din Transnistria. Oamenii care trăiesc aici nu au altă alegere.
„Guvernul Moldovei cedează din poziţii și, odată cu ele, şi oamenii săi”
După conflictul militar din 1992, oraşul Bender, satul Varniţa au intrat în regiune cu regim de securitate sporită, unde funcţionează înţelegerea Convenţiei cu privire la principiile reglementării paşnice a conflictului armat din zona nistreană a Republicii Moldova din 03.07.1992 şi semnată la 21.07.1992. În această convenţie, conform art. 3, „Comisia de control asigură menţinerea ordinii de drept în or. Bender, în interacţiune cu subunităţile de poliţie şi de miliţie, acestea având efective limitate”. Reieșind din aceasta, partea transnistreană a încălcat această convenţie. Mai mult ca atât, ei „gospodăresc” aici, arestând oameni, provocând lumea, făcând dezordine în zona de securitate. Ce va fi mai departe? Le-a mai rămas să împuşte şi să ucidă, dar şi arestul în penitenciarul transnistrean se poate egala cu omorul.
Sursa foto: viiphoto.com, poză-simbol
Dragă redacție, eu înţeleg că în competenţa dumneavoastră nu intră soluţionarea acestui haos, dar sunt încrezut că prin ziarul TIMPUL exemplul meu ar putea avertiza mulţi oameni din R. Moldova, care au afaceri în zona nistreană. Eu vă anunţ că puterea de stat din RM, guvernul, nu vă poate apăra în această regiune! Legile şi convenţiile nu funcționează aici. Chiar dacă ai toate documentele oficiale ale Republicii Moldova, nimeni nu o să vă protejeze. Organele de stat nu au putere să-şi apere cetăţenii! Eu m-am născut, am crescut şi am trăit toată viaţa în această regiune a Moldovei şi am văzut cum, în decurs de 24 de ani, pas cu pas, guvernul Moldovei cedează din poziţii și, odată cu ele, şi oamenii săi, lăsându-i cu tot cu probleme în zona fărădelegii.
Cu respect,
Efim Vitalii Beșleagă, cetăţean al R. Moldova