Supraveghere specială pentru Moldova Agroindbank, Victoriabank și Moldindconbank
Măsură este aplicată în conformitate cu prevederile Legii institutiilot financiare pentru o periada de trei luni. În prima etapă, Banca Naţională este interesată de obtinierea mai multor informaţii privind activitatea acestor bănci, astfel încât să nu fie afectate interesele clienţilor deserviţi de instituţii financiare supravegheate.
Procedura de supraveghere specială este instituită în cazul în care banca central constată că instituţiile financiare au admis mai multe incalcali în activitatea lor sau au admis o situaţie financiară precară. În special, este vorba de încălcarea de către actionarii şi administratorii băncilor a legislaţiei şi actelor emise de Banca Naţională, a condiţiilor de licenţiere sau a condiţiilor de combatere a spălării banilor sau finanţării terorismului. Un alt motiv ar fi angajarea băncilor în operaţiuni riscante sau dubioase, prezentarea cu intarzaiere a rapoartelor, dar şi a unor date eronate.
Prin urmare, banca central este în drept să aplice mai multe sancţiuni băncilor vizate, inclusiv amenzi, limitarea activităţii şi, în final, retragerea licenţelor sau a autorizaţiilor de activitate.
sursa: Anatol Caslaru/facebook.com