Actualitate

Surdu instalat, Râbca demisionat!

Preşedintele Consiliului de Observatori al IPNA Compania „Teleradio-Moldova” Eugen Râbca, care a votat contra acestei candidaturi,şi-a dat demisia şi a refuzat să semneze contractul individual de muncă cu noul director ales la postul public „Moldova 1”. Acesta a solicitat membrilor CO să aleagă altă persoană care să semneze contractul cu Mircea Surdu. Cu majoritatea de cinci voturi, Aurelia Peru-Bălan a fost aleasă pentru a semna contractul individual de muncă cu noul director TV al postului public, „Moldova 1”.

„Consider că este cazul să elaboreze şi să semneze contractul individual de muncă cu noul director al televiziunii unul din membrii consiliului care a votat pentru candidatul Mircea Surdu. Nu cred că este etic să îmi exercit acest rol, din moment ce nu am votat pro", a declarat pentru trm.md Eugen Râbca.

Eugen Râbca a fost ales în funcţia de preşedinte al CO în anul 2009.

(TIMPUL.MD) 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *