Eveniment

Surprize și magie la a IV-a ediție „Wine Friendly”

Gheorghe Arpentin, directorul Oficiului Național al Viei și Vinului a declarat că scopul proiectului este de a continua familiarizarea publicului larg cu noțiunea „Wine Friendly” și a încuraja consumul conștient al vinului de calitate. „În același timp, ne propunem să sporim calitatea de servire a vinurilor în localurile din Republica Moldova. Așteptăm toți doritorii și curioșii să descope și să cunoască Vinul Moldovei la evenimentele Wine Friendly!”, a menționat directorul ONVV.

Și de această dată campania va surprinde prin degustări ghidate de sommelieri certificați, organizate în zece localuri acreditate sau în proces de acreditare Wine Friendly. Aceștia vor prezenta vinuri spumante, albe și roșii cu IGP, IceWine / de desert / pelicular. Una dintre noutățile ediției este includerea divinului în lista băuturilor degustate în cadrul evenimentelor.

O altă surpriză care îi așteaptă pe toți participanții sunt cadourile special concepute pentru adevărați cunoscători ai Vinului Moldovei. Astfel, vizitatorii vor putea participa la o tombolă, la care vor avea posibilitatea să câștige bilete la Vernisajul Vinului sau un coș ce va conține cele 5 vinuri degustate la master-class-ul la care au fost prezenți.

Diana Lazăr, Vicedirector, Proiectul de Competitivitate al USAID Moldova a afirmat că pogramul „Wine Friendly”, conceput cu suportul Proiectului de Competitivitate al USAID Moldova, are deja 22 de membri acreditați și opt – în proces de acreditare, fiind creat și consolidat ca platformă de colaborare între restaurante, producătorii de vinuri și consumatorii Vinului Moldovei. „În cadrul programului ajutăm localurile să amelioreze serviciul vinului, să dezvolte cultura vinului printre clienții lor, precum și facilităm dialogul lor cu companiile vinicole”, a declarat Diana Lazăr. 

Distincția „Wine Friendly” este oferită de Oficiul Național al Viei și Vinului și partenerul său strategic, Proiectul de Competitivitate USAID, celor mai bune restaurante din țară, care, în urma unui proces riguros de selecție, evaluare și perfecționare profesională, primesc Acreditarea de Calitate în Servirea Vinului. Procesul de acreditare a localurilor se desfășoară în conformitate cu standardele de calitate în domeniul serviciului de vinuri, sub egida Asociației Europene a Somelierilor.

TIMPUL.MD

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *