UE / Nato

Surse: Statele UE „vor adăuga 2 miliarde de euro” la fondurile pentru sprijinul militar al Ucrainei

Statele Uniunii Europene vor adăuga încă 2 miliarde de euro la un fond care a fost folosit pentru a plăti sprijinul militar pentru Ucraina, au declarat doi diplomați pentru Reuters, citată de Sky News.

Miniștrii de externe ai blocului comunitar vor decide să suplimenteze Fondul european pentru pace (EPF) în cadrul unei reuniuni care va avea loc luni la Bruxelles, au mai adăugat diplomații.

Statele UE au apelat la acest fond pentru a achiziționa arme și echipamente militare pentru Kiev, dar acesta a fost în mare parte epuizat de cele aproape nouă luni de război în Ucraina.

În luna noiembrie, șeful politicii externe a Uniunii Europene, Josep Borrell, a cerut statelor membre să suplimenteze din nou fondul până la sfârșitul anului.

El a declarat că UE și statele sale membre au furnizat până acum Ucrainei arme și echipamente militare în valoare de 5,7 miliarde de euro.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *