Suspiciuni de ciumă în Irkutsk: Spitale și o maternitate, plasate în carantină

Mai multe spitale din orașul Irkutsk, Rusia, au fost plasate simultan în carantină pentru o perioadă de trei săptămâni, relatează publicația „Liudi Baikala”, citată de TV Rain. Este vorba despre spitalele clinice municipale nr. 1, 3 și 10, precum și despre Spitalul Clinic pentru Copii „Ivan-Matrenin”.
Potrivit unei surse din domeniul sănătății, citată de „Liudi Baikala”, în rândul medicilor din Irkutsk se discută despre posibilitatea unui caz de ciumă. Publicația precizează însă că în documentele oficiale transmise spitalelor nu este indicat acest diagnostic și nici nu este menționată ciuma.
Aceeași sursă susține că, în cazul unei forme pulmonare de ciumă, măsurile de carantină ar trebui aplicate imediat în instituțiile medicale. „Liudi Baikala” notează că nu a putut confirma dacă toate spitalele din oraș au fost închise.
Carantina ar fi fost introdusă și într-o maternitate din Irkutsk. Rudele unei femei internate pentru naștere au declarat pentru publicație că medicii le-ar fi indicat ciuma drept motiv al restricțiilor. Soțului femeii nu i s-a permis accesul în salon, deși familia avea un contract pentru naștere în parteneriat, contra cost.
Autoritățile nu au oferit, până acum, o confirmare oficială privind existența unor cazuri de ciumă, potrivit publicației. Guvernatorul regiunii Irkutsk, Igor Kobzev, nu a menționat boala. Pe 2 octombrie, acesta a declarat că este vorba despre o „infecție deosebit de periculoasă” și că situația este „ținută sub strict control”.
Anterior, informațiile despre ciumă fuseseră confirmate parțial de șeful Buriatiei, Alexei Țîdenov.
Carantina fusese instituită anterior și la Spitalul raional central din Șelehov. În același oraș se află uzina de aluminiu din Irkutsk, unde, începând cu 3 octombrie, a fost introdus obligativitatea purtării măștilor.
Tot pe 3 octombrie, autoritățile din Baikalsk le-au recomandat locuitorilor să evite deplasările spre Șelehov din cauza ciumei. Mesajul a fost însă șters aproximativ două ore mai târziu.
Potrivit „Liudi Baikala”, o femeie pe nume Daria Șipilova, care a murit în regiunea Irkutsk, lucra ca laborantă la un institut specializat în combaterea ciumei. Publicația susține că aceasta ar fi spart o eprubetă care conținea agentul patogen al bolii.
Aproximativ 200 de persoane care ar fi putut intra în contact cu femeia au fost plasate în carantină, potrivit aceleiași surse. În Șelehov, localnicii au observat persoane îmbrăcate în costume de protecție și echipate cu măști și mănuși.