Sute de mii de arbori se plantează în această primăvară
Vadim Stângaci, şef de direcţie la Inspectoratul Ecologic de Stat din cadrul Ministerului Mediului, a menţionat pentru agenţie că în această perioadă vor fi efectuate lucrări de extindere a suprafeţelor cu vegetaţie forestieră pe o suprafaţă totală de 225 de hectare, de creare a culturilor silvice în fondul forestier pe o suprafaţă de 152 ha, precum şi de regenerare a pădurilor pe o suprafaţă de 1903 ha.
În acelaşi timp, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor va fi responsabil de plantarea pe marginea şoselelor naţionale a peste 21 mii de arbori. Se preconizează că cei mai mulţi puieţi vor fi sădiţi de către autorităţi şi agenţi economici în municipiul Chişinău – în număr de 33 de mii.
Potrivit lui Stângaci, de la începutul campaniei, în scuaruri şi în parcuri, în teritorii adiacente caselor de locuit şi instituţiilor publice din sate şi oraşe, au fost plantaţi circa 120 mii de arbori şi arbuşti, au fost sădiţi copaci pe terenuri degradate pe o suprafaţă de circa 126 ha etc.
În ziua de 4 aprilie 2009, la ediţia precedentă a acţiunii naţionale "Un arbore pentru dăinuirea noastră", în localităţile din ţară au fost plantaţi circa 300 mii de arbori şi arbuşti, iar pe parcursul întregii perioade de acţiuni ecologice, care a durat două luni, peste 640 mii de puieţi.
Acţiunea "Un arbore pentru dăinuirea noastră" a fost lansată în anul 1995 prin decret prezidenţial.
Sursa: moldpres