Actualitate

Sute de milioane de lei pentru repararea clădirii PARLAMENTULUI

Potrivit lui Negruţa, în acest scop, Ministerul Finanţelor va emite titluri de valoare de stat, cu o perioadă de circulaţie de cinci ani, în sumă de 200 de milioane de lei. Din această sumă, 140 de milioane de lei vor fi alocate pentru reparaţia edificiului, iar 60 de milioane de lei – pentru dotarea tehnică a birourilor Parlamentului.

Veaceslav Negruţa a mai precizat că reparaţia clădirii Preşedinţiei se prevede să aibă loc în anii 2013-2014, în acest scop fiind necesare în jur de 140-160 milioane de lei,

TIMPUL scria pe data de 17 noiembrie 2011: „Banii alocaţi în 2010, câte 25 de milioane pentru fiecare edificiu, au fost cheltuiţi. La clădirea Parlamentului – nouă milioane. Pentru 2011 am solicitat 130,9 milioane de lei, dar, din păcate, aceşti bani n-au fost prevăzuţi în proiectul Bugetului…”, a declarat viceministrul Construcţiilor, Anatol Zolotcov, în cadrul şedinţei Parlamentului din 28 octombrie 2011. Potrivit lui, dacă ar fi alocată suma necesară, lucrările ar putea fi finalizate în şase-şapte luni. „Pentru aceasta, în 2012 sunt necesare 243,4 milioane de lei, sumă care ar fi folosită pentru lucrări de montaj, mobilier etc.”.

În prezent, Palatul Republicii, o întreprindere aflată în subordinea Cancelariei de Stat, este închiriat pentru desfăşurarea şedinţelor în plen ale Parlamentului. Directorul Tudor Nirean ne-a spus că Sala mare, unde se desfăşoară şedinţele plenare, costă 3000 de lei pentru o oră, iar Sala de conferinţe, unde au loc, cel mai des, şedinţele Consiliului Alianţei pentru Integrare Europeană, costă 2000 de lei pentru o oră. Potrivit lui Tudor Nirean, şi sălile în care se întrunesc fracţiunile parlamentare sunt luate cu chirie – cu 800 de lei ora -, de acestea, însă, deputaţii se folosesc mai rar… Banii sunt achitaţi în contul ÎS „Palatul Republicii”.

Timpul.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *