Sute de moldoveni au fost rămas cu conturile goale încercând să obțină bilete Wizz Air la doar 1 euro. Schema după care acționau escrocii
Ademeniţi de promoţie, victimele efectuau tranzacţia online, timp în care escrocii obţineau datele cardurilor şi le luau toţi banii. Totul avea loc prin intermediul unor site-uri fantomă ale unei companii low cost, plasate pe reţele de socializare. Acestea le propuneau oamenilor două bilete de avion în orice direcție și 500 de euro bani de buzunar, la un preț de doar un euro. Doritorii trebuiau doar să completeze un chestionar.
„Accesez linkul și completez toți pașii care erau acolo. Trebuia să dai tag la trei prieteni, să pui un hashtag cu Wizzair și după care să distribui postarea cu linkul dat. După asta pui datele de la card și achiți suma de un euro care era”, a spus prin telefon una dintre victime.
Însă, atunci cînd a încercat să finalizeze tranzacția, tînărul a fost anunțat că a căzut pradă unei escrocherii.
Sursa: noi.md