Svetlana Aleksievici (Vremuri Second Hand): Jumate de Rusie visează la Stalin, atunci cu siguranța o sa apară unul, să n-aveți nicio îndoială

„Sa te ferească Dumnezeu sa traiești în vremuri de schimbare, spun chinezii. Puțini dintre noi au ramas așa cum fuseseră. Oamenii de bine au dispărut, nu se știe unde. Peste tot, numai gheare și dinți” (Svetlana Aleksievici)

„Sunt oribile marile sau micile schimbări: te trezești într-o zi ca ești în alta lume, iar în mințile oamenilor s-a produs o schimbare de o sută optzeci de grade. Anii ‘90, cine și-i mai amintește, iar eu îi țin bine minte: se omorau pe străzi, se jefuiau unii pe alții, în fiecare zi erau reglări de conturi. Să înhați, sa reușești. Înaintea altora. Unii au fost ruinați, alții au ajuns la închisoare. De pe tron direct în beci. Pe de alta parte, ce încântare, totul se petrecea chiar în fața ochilor tai…”,scrie autoarea pagini din acei ani ai marilor speranțe în schimbarea ce ne așteaptă pe undeva, pe la colț.

Pe ici-colo în volumul „Vremuri Second Hand’’, autoarea nu uita să scrie de dragoste. Oricât ar fi de grele timpurile, chiar în lagărele din Siberiile reci. O martoră (rămasă în viață ca prin minune) povestește că și acolo exista iubire, chiar se scriau scrisori de dragoste, uneori „…acolo, a scris versuri și despre asta a aflat șefului lagărului și a chemat-o la el și i-a zis: Compune-mi și mie o scrisoare de dragoste în versuri. Avea o iubită undeva, în Ural”.

Multe personaje ale cărții, propuse spre lectură, sunt cuprinse de frica. O femeie, aparent împlinită, era terorizată: „Da, îi era frica… tot îi era frică… nu putea trăi fără ea. Frica. Se trezea noaptea leoarcă de groază: n-o să-și termine cartea (scria o carte despre tatăl ei), n-o să primească o traducere nouă (traducea texte tehnice din germană), n-o sa aibă cu ce-și hrăni familia”.

Câtă actualitate! Ceea ce e la noi acum: frica, multă frică: prețuri majorate, salarii și pensii mizere, exodul tinerilor, incertitudini și multă frică. Dacă citiți cu atenție vă veți regăsi în paginile minunatei opere a Svetlanei Aleksievici.

În ultimii ani, în Rusia, dar și în alte parți, se vorbește mult despre Stalin: „Am aflat că Stalin e eroul nostru secret. Au apărut zeci de cărți și filme despre Stalin. Oamenii citesc, se uita, se ceartă. Jumate de Rusie visează la Stalin, atunci cu siguranța o sa apară unul, să n-aveți nicio îndoială…’’

Despre prezent autoarea spune că „Rusia a fost, este și va fi întotdeauna un imperiu..”

„Occidentul și acum se teme de Rusia..’’ Cartea explica (nu știu dacă e clar) ce e cu capitalismul asta rusesc: „Avem suflet de sclav! Sânge de sclav! Uitați-vă la „noul rus”…Se dă jos din Bentley, i se revarsă banii din buzunare, dar el e sclav”.

„Capitalismul n-o să reziste la noi. Ne e străin spiritul capitalismului. Mai departe de Moscova n-o să se răspândească’’. În subtext autoarea seamănă neîncrederea în parteneriat cu Rusia, dar noi, cei de pe malul Bâcului, conduși de Kozak, ne ținem cu ambele mâini de Imperiul răului. Autoarea a cutreierat Rusia (de fapt, Imperiul Rus) dintr-un colț în altul, a cules „povești” s-a dus pentru unele și a întâlnit alte persoane, alte întâmplări și, dezamăgită constata: „Și de unde ați scos că bărbații caută iubire? Iubire! „Bărbații cred ca femeia e un vânat, un trofeu de război, o victimă, iar ei sunt vânătorii. Sunt reguli vechi de secole. Iar femeile cauta un prinț nu pe cal alb, ci pe un sac cu aur. Un prinț fără vârstă determinată… N-are decât sa fie un „tătic”’… Și ce-i cu asta? Banii conduc lumea..’’ Destinele oamenilor sunt legate, fără îndoiala, de destinele țărilor, în care își duc zilele, deci viața.

Un personaj spune cu regret: „Până la destrămarea URSS trăiam toți ca într-o familie… Așa mi se spunea la învățământul politic. Atunci ei (cei veniți la munca „neagră” în Moscova) erau „oaspeți ai capitalei”, acum sunt „ciori„, „tuciurii”. „Moarte ciorilor!” Ursul rus e greu de trezit, dar când se ridica în doua labe, varsă mult sânge’’.

Iar noi, în secolul al XX-lea, ne „repezim” spre labele ursului rus, îl adorăm și el ne va mușca. Dar cui îi pasă?

Lecturați cartea Svetlanei Aleksievici și veți descoperi și alte adevăruri crude, iar „rușii au nevoie de „negri” ca să se poate simți ei „albi„, să aibă la cine se uita de sus”. Iar noi, regretabil, suntem „negri”.

Alexandra Tănase: Invitație la lectură. O carte pentru o vacanță „Vremuri Second- Hand” de Svetlana Aleksievici

ALEXANDRA TĂNASE