Europa Culturii

Tablouri de Picasso şi Matisse, distruse de maşina de gunoi

Şocantul furt era numit „spargerea secolului” de către poliţia franceză şi în lumea artei. Dar povestea e pe cale să devină şi mai catastrofală, după ce unul dintre suspecţi a declarat poliţiei că tablourile au fost aruncate şi distruse din greşeală de o maşină de gunoi.

În furtul care s-a petrecut în mai 2010, un geam al clădirii Muzeului a fost spart, iar un lacăt forţat. Camerele de supraveghere l-au surprins pe hoţ, care avea o cagulă pe faţă. Oamenii legii au recuperat ramele picturilor pentru a căuta amprente, dar tablourile – „Le pigeon aux petits pois” de Pablo Picasso, „La pastorale” de Henri Matisse, „L’olivier pres de l’Estaque” de Georges Braque, „La femme à l’éventail” de Amedeo Modigliani şi „Nature morte aux chandeliers” de Fernand Leger – au rămas nedescoperite, potrivit unei surse apropiate anchetei, citată de BBC. Poliţia franceză, Interpolul şi firme de detectivi particulari au lucrat de zor la acest caz.

După un an au fost identificaţi trei suspecţi, hoţul plus doi complici, însă tablourile nu au fost descoperite niciodată. Cei trei suspecţi, doi francez şi un cetăţean sârb, au fost arestaţi. Unul dintre suspecţi le-a declarat detectivilor că a intrat în panică, a distrus tablourile şi le-a aruncat la gunoi, de unde le-a luat un camion de gunoi.

(S. B.)

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *