Tăcerea mieilor „statalişti” şi impotenţa clasei politice în cazul Transnistriei

Republica separatistă nerecunoscută şi-a tras un nou hotar, hotar care mai rupe din teritoriile Moldovei şi care riscă să declanşeze un nou conflict armat. Oficialii ruşi, purtători de cuvânt ai Ţarului, sunt invitaţi pe la televiziunile noastre ca să ne spună cinic că nu avem ce căuta în UE şi NATO, iar în caz că vom încerca să facem acest pas, vom simţi glonţul pacificator al fratelui mai mare din Rusia. Asta da relaţii bilaterale amicale! În acest context mă miră tăcerea „stataliştilor” şi a „patrioţilor”, cei care zi de zi urlă că sunt gata să lupte până la moarte pentru statalitatea şi integritatea Republicii Moldova. 

Nu am văzut niciun lider „moldovenist” sau „patriot” să ia atitudine în cazul Varniţei. Oare asta nu e un atac asupra integrităţii naţionale, tovarăşi? Zbieraţi cu spume la gură la orice marş unionist că luptaţi pentru această ţară, scuipaţi în mormintele moldovenilor deportaţi de regimul stalinist şi urinaţi în altarele credinţei cu secera şi ciocanul în piept. Sunteţi tari când e vorba de aruncat cu pietre în bătrâni, femei şi copii. Însă deveniţi umili şi tăcuţi ca nişte miei imediat ce adevăratul duşman al acestei republici, Rusia, spune că este gata să verse sânge de moldovean doar ca să nu vadă Moldova în UE şi NATO. Este clar ce interese apăraţi, nu prea vă interesează pe voi statalitatea şi moştenirea lui Ştefan cel Mare. Şi este clar că sunteţi lupi doar în faţa unor tineri cărora le pasă de adevărul istoric, însă vă transformaţi îndată în miei, imediat ce Kremlinul începe să-şi fluture armele în vânt. Această tăcere laşă a voastră nu vă mai dă niciun drept să susţineţi că apăraţi integritatea acestei ţări.

Mâine, nu dă Doamne, s-ar putea să înceapă un nou conflict armat pe Nistru. Câţi din voi, românofobii şi adevăraţii „patrioţi” sunt gata să pună mâna pe arme? Cred că nici unul. Tăcerea vasalilor Moscovei e clară totuşi, ştim de mult pentru ce stat behăie aceştia în unison. Nu e clară însă tăcerea oficialilor noştri, care încă flirtează cu Rusia în numele relaţiilor stabile bilaterale şi organizează şedinţe cu uşile închise în cazul Transnistriei. Şi de ce să nu flirteze? În cazul unui nou conflict armat nu ei vor fi cei care vor muri seceraţi de gloanţele ruseşti. Nu copiii şi fraţii lor vor fi aduşi cu targa şi nu rudele lor vor înroşi iarăşi apele Nistrului cu sânge moldovenesc. Aşa că „stataliştii” tac din interes propriu, iar politicienii se fac a căuta soluţii. Pentru că într-un eventual război nu ei vor fi carnea de puşcă, ci noi, muritorii simpli. În acest context, cred că a venit timpul ca problema transnistreană să fie rezolvată de societatea civică. Pentru că din 1992 încoace, clasa politică s-a limitat doar la declaraţii. E timpul ca noi, cetăţenii acestei ţări, să decidem ce facem cu Transnistria. Cred că avem tot dreptul moral în situaţia în care suntem conduşi de o clasă politică fără coloană vertebrală.

P.S.
În timp ce terminam de scris aceste rânduri, deputaţii PL şi PCRM cereau demisia ministrului Apărării, Vitalie Marinuţa, deoarece acesta declarase că armata naţională este gata să riposteze în cazul unui eventual atac al forţelor separatiste. Înţeleg poziţia domnului Voronin, vasalul Moscovei care visează de câteva decenii să ne transforme în cnezat rusesc. Nu înţeleg însă poziţia domnului Mihai Ghimpu, marele român, urmaşul lui Burebista, Decebal şi Mihai Viteazul. Ceva e putred în regatul politicii moldoveneşti, iar la noile alegeri parlamentare, ar fi bine să scăpăm de putregai şi uscăciuni.