Taci, gâzo, că te chiflicesc!
Imaginați-vă următoarea scenă: unul dintre conducătorii R. Moldova (un ministru, un primar general sau un simplu general ș.a.m.d.) ia masa, ferit de ochii lumii, păzit de bodyguarzi. La un moment dat, când toate organele interne și externe ale mâncătorului, într-o perfectă și sincronizată armonie trăiesc dulceața actului alimentar, spre castronul cu caviar își face drum, impertinent și senin, un taracan (gândac de bucătărie, gândac de casă, gândac-negru, libarcă, șvab – spuneți-i cum vă palce, că pe mine nu mă deranjează). Cum credeți, care ar fi prima (și unica!) reacție a mâncătorului? Exact! O senzație profundă de vomă (greață, cum zic unii jurnaliști de la Chișinău), amestecată cu furie și dorința animalică de a-l zemoși-chiflici, ca să rămână din el numai o mică pată umedă. Scandalul va fi pe cinste! Vor veni, pe rând, ospătarul, apoi, tremurând, bucătarul, apoi, tremurând și mai rău, șeful cel mai mic, apoi, alb la față, șeful cel mai mare – toți încovoiați din spate, cerând iertare și îndurare. Finalul e clar: vor zbura capete.
Acum mai imaginați-vă o scenă. Același om mare, la aceeași masă, același castron cu caviar etc., etc… Sună mobilul. Serviciile îl informează că în fața sediului său (președinție, guvern, parlament, primărie, minister ș.a.m.d.) un grup de cetățeni s-a adunat și scandează JOS RESPECTIVUL! Care va fi reacția mâncătorului, adică a RESPECTIVULUI? Exact: lui i se va părea că o ceată de taracani derbedei s-au adunat în jurul castronului cu caviar și scandează: JOS MÂNCĂTORUL! Prima reacție e să-i telefoneze ministrului de la Interne să trimită un detașament de polițiști să-i chiflicească-zemoșească pe nespălați. Gâzele dracului! Taracanii democrației! Dar și-a amintit că-i democrație, că există drepturile gâzelor… Și se înmoaie. Și telefonează organelor de drept: „Lăsați-i să urle. Vor urla și se vor împrăștia pe la casele lor. N-au de ales, tot pe noi ne vor vota”. Apoi își trage castronul cu caviar mai aproape, ca să scurteze distanța dintre produs și orificiul de destinație…
… Asemenea fantezii îmi vin în minte când ies pe trotuarele orașului meu drag. Acum trotuarele nu mai sunt ale noastre, ci ale JEEP-urilor și BMW-urilor. Trec suverane, cu viteză, iar tu, gâza, taracanul, dacă nu ești atent – te chiflicesc. Dacă te oprești, bățos, în fața Monstrului de la volan și protestezi, auzi drept răspuns: „Treci, gâzo, bleadi, că te chiflicesc!”.
…Și simți cum ecoul acestei somații se răspândește, ca undele radio, se amplifică și îi auzi deslușit reverberațiile în cele mai suverane birouri de partid și de stat din centrul Chișinăului: „Treci, gâzo, că te chiflicesc!”, „Treci, gâzo, că te…!”. „Treci, gâzo…!”.
Și noi, ca să nu ne chiflicească, ascundem capul între umeri, ne ferim și mergem așa cum mergem întotdeauna, peste tot: la medic, la primărie, la votare…
ARHIVA TIMPUL
Februarie 2013
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!