Justiție

Tânăr găsit strangulat, în pădure: „Venea de la Londra să-și surprindă părinții. Actele erau la el, dar banii lipseau”

Noi detalii ies la iveală în cazul decesului tânărului de 32 de ani, care a dispărut, după ce a ajuns pe Aeroportul din Chișinău. Acesta ar fi venit din Anglia cu intenția de a-și surprinde părinții, însă a fost găsit strangulat, într-o pădure din apropierea satului Ivancea.

„Ce știu este că este fiul primarului din satul meu natal, Cotiujenii Mici. A lucrat în Anglia și a vrut să le facă o surpriză părinților. De la aeroport a urcat într-un troleibuz, iar apoi a dispărut. A fost găsit sâmbătă, în codru, în apropierea satului Ivancea, de către un pădurar. Documentele și telefonul îi erau la el, dar banii lipseau”, se arată într-un comentariu pe rețele.

Totodată, ofițera de presă a IP Orhei, Elena Baetrău, a declarat că bărbatul a fost găsit strangulat.

„Cadavrul a fost transportat pentru expertiza medico-legală, în vederea stabilirii cauzei exacte a decesului”, a precizat ultima.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *