În R. Moldova e riscant să faci pronosticuri politice, din simplul motiv că actorii politici de la Chişinău s-au obişnuit să mintă atât de dezinvolt, cu o sinceritate atât de… devorantă, încât nu poţi să nu-i crezi pe cuvânt, iar dacă-i crezi eşti băgat pe piste false şi ajungi la concluzii false. Iată de ce, de multe ori, simţi nevoia să interpretezi invers mesajele lor: când un lider de partid afirmă că el vrea să aleagă preşedintele, noi trebuie să înţelegem că, de fapt, el vrea alegeri anticipate.

Cine vrea cu adevărat alegeri anticipate?

Cei trei lideri ai Alianţei, dar şi liderul PCRM, declară că nu doresc alegeri anticipate. Aşa să fie oare? Dacă analizăm la rece situaţia creată, indiferent de retorica liderilor lor, cel puţin doi politicieni, în mod obiectiv, vor alegeri anticipate – Voronin (PCRM) şi Filat (PLDM). Despre motivele pentru care Voronin doreşte anticipate s-a scris mult şi aproape nu mai am ce adăuga, poate doar încă un motiv care a apărut în ultimele zile, după „trădarea” grupului Dodon: nevoia de a-i elimina din partid pe potenţialii „trădători” prin filtrul alegerilor parlamentare. Şi Filat vrea alegeri anticipate. „Vehemenţa” cu care el luptă pentru… alegerea şefului statului şi evitarea anticipatelor face parte din tacâmul propagandistic destinat publicului, menit să inducă în eroare electoratul. Colegii lui de Alianţă ştiu foarte bine care sunt adevăratele planuri ale lui Filat, dar şi ei mint în dialog cu presa şi cu societatea. Toţi ca unul – şi Lupu, şi Ghimpu, dar şi Voronin – îl urăsc pe Filat şi nu au încredere în el. Nu ştiu dacă Filat realizează situaţia în care se află, dar această situaţie e similară, sută la sută, cu cea în care se pomenise la timpul său liderul PPCD, când niciun politician normal nu dorea să aibă de-a face cu el. Filat, în aceşti doi ani de guvernare, a reuşit să-i tragă pe sfoară pe toţi, pe unii chiar de câteva ori la rând, şi să ardă, practic, toate punţile către cei trei. Este clar, aşadar, că Filat nu poate vota un preşedinte propus de unul din cei doi (sau trei), nu are încredere în el. Un asemenea preşedinte (fie că se numeşte Lupu, fie Greceanîi), ajungând în fruntea statului, oricând îi poate organiza lui Filat o majoritate parlamentară care să-l demită fără vreo dificultate din funcţia de premier. Filat, fără funcţia de premier, „rămâne pe drumuri” – fără resursa administrativă, nefiind măcar simplu deputat şi cu imaginea în derivă, s-ar pomeni în faţa unor probleme mai mult decât serioase. Alegerile anticipate însă i-ar permite lui Filat, chiar cu un număr de deputaţi mai mic, să reintre într-un nou ciclu politic, ca să se „spele” de promisiunile electorale făcute din 2009 încoace şi date uitării imediat după alegeri. Alegerile anticipate sunt unica soluţie salvatoare care i-ar permite lui Filat să rămână pe lina de plutire şi să încerce formarea unei majorităţi, care i-ar conveni doar lui în perspectiva luptei pentru funcţia de şef al statului. Filat, sufleteşte, niciodată nu s-a regăsit în Alianţă, el niciodată nu a avut puterea să ascundă ura şi dispreţul lui sincer faţă de cei doi colegi de alianţă şi admiraţia faţă de stilul de conducere al lui Voronin. Urmăriţi, de exemplu, ce grimasă face Filat atunci când rosteşte numele lui Ghimpu… sau Lupu. Sentimentul de greaţă al lui Filat faţă de Ghimpu a devenit mai adânc după ce acesta a declarat că nu va vota candidatura Z. Greceanîi la funcţia de şef al statului.

Un paradox care nu e deloc paradoxal

S-ar părea că Filat, dacă doreşte anticipate, ar trebui să salute şi să susţină poziţia lui Ghimpu. Filat nu ar fi însă Filat dacă ar proceda astfel, şi-ar trăda inconfundabila lui caligrafie politică. Filat vrea anticipate, dar acestea să fie provocate de altcineva, pentru a putea pune povara răspunderii politice pentru declanşarea lor pe umerii altcuiva. Astfel, în anticipate, în loc să raporteze electoratului ce a realizat efectiv în aceşti doi ani de guvernare (de fapt, nu are ce raporta, fiindcă tot mai mult prin hotelurile luxoase ale Europei şi-a consumat mandatul de premier), Filat îi va blama pe Voronin şi pe Ghimpu că au încheiat o coaliţie monstruoasă şi au provocat alegeri anticipate, aruncând ţara în haosul din care el, Filat, vrea să o scoată, dar nu poate din cauza lor… Filat este convins că, cu o asemenea „poveste de succes”, poate prosti încă o dată electoratul… Având resursa administrativă şi presa pe care o controlează azi Filat, de ce nu?

După crearea AIE I, Filat cu presa din dotare a început să inoculeze şi să fixeze în conştiinţa publică o serie de stereotipuri false, menite să denigreze imaginea colegilor de alianţă şi, indirect, să o lustruiască pe a sa. Astfel, Ghimpu e prezentat ca „om naiv, re-ancorat în anii ’90”, pe care, dacă-l susţii, „reîntorci ţara în haosul din anii ’90”; Lupu – „băiat deştept, dar fără caracter”, pe care, dacă-l votezi, aduci la putere oligarhii; Voronin – „bărbat adevărat”, dar care nu poate fi votat pentru că are peste 70 de ani. În tot acest peisaj, creat de maşinăria propagandistică ce funcţionează non-stop la umbra Stejarului lui Filat, apare EL, unica „opţiune” şi „soluţie”… cu girofar, bodyguarzi şi cu ceasul pe mâna dreaptă, asemenea lui Putin.

Atacurile isterice din ultimele zile împotriva lui Mihai Ghimpu din presa controlată de Filat dovedesc că bestializarea lui Ghimpu face parte dintr-o strategie cu bătaie mai lungă, conform căreia ţapi ispăşitori pentru eventualul eşec al alegerii preşedintelui trebuie să fie scoşi Lupu şi Ghimpu, iar dacă Lupu nu poate fi prins în această cursă, totul trebuie să fie aruncat pe seama „romanticului” Ghimpu.

Propaganda din presa proguvernamentală transmite un singur mesaj: motivul pentru care Ghimpu nu vrea s-o voteze pe Zinaida Greceanîi este următorul: dacă Lupu nu e preşedinte, Ghimpu nu e spicher. Alegerea lui Greceanîi îl privează pe Ghimpu de funcţie, fotoliu, maşină, cabinet, secretară, pază etc. Cetăţeanul, electoratul trebuie „convins” că anume funcţia, fotoliul, maşina, cabinetul, secretara şi garda de corp sunt adevăratele valori ale lui Ghimpu. În numele „nobilului” scop de alegere a preşedintelui, politicienii veniţi la putere ca rezultat al protestelor din 7 aprilie 2009 „uită” cine era şeful guvernului atunci când au fost alungaţi de la Chişinău diplomaţii români şi, practic, a fost închisă frontiera cu România (UE), că anume „candidatul salvator Greceanîi” a promis că va împuşca copiii noştri, dacă vor ieşi în Piaţă. Când cineva le aminteşte politicienilor veniţi la putere pe valul protestelor din 7 aprilie cine era şeful guvernului la acea vreme şi că anume „candidatul salvator Greceanîi” a promis că va împuşca copiii noştri, dacă vor ieşi în Piaţă, apar acuzaţiile-standard cu care ne-a obişnuit regimul Voronin: „marginali politici”, „antistatalişti”, „trădători ai intereselor ţării şi ale poporului”. Astfel, bestializarea lui Ghimpu urmăreşte scopul inocentizării lui Filat şi scoaterea lui basma curată, demonstrându-se lumii că nu el, ci Ghimpu a dus ţara la alegeri anticipate. E un procedeu vechi, cunoscut, ieftin, dar funcţionează şi la alţii, mai deştepţi decât noi…

Proiectul Dodon”, proiect de debarcare a lui Voronin

Se spune că „grupul lui Dodon” ar fi opera lui Filat. Nu ştiu. Mai degrabă „grupul Dodon” este un proiect comun al mai multor forţe interesate nu atât de soluţionarea crizei, cât de debarcarea lui Voronin. Scriam acum o săptămână că Dodon este un proiect rusesc. Continui să cred că Moscova s-a săturat de Voronin şi, în contextul celor ce urmează să se producă în Transnistria, ea nu mai are timp să aştepte reformarea PCRM. Moscova a înţeles că nu-şi poate promova interesele în R. Moldova, dacă nu se află în dialog cu puterea reală de la Chişinău. Moscova a înţeles mai de mult că Voronin nu va admite apropierea PCRM de unul sau altul din partidele din Alianţă (a se vedea momentele Narîşkin din decembrie 2010 şi Karasin în octombrie 2011). Şi Bruxellesul, şi Moscova nu mai au niciun fel de încredere că liderul PCRM va reuşi să transforme acest partid într-o formaţiune politică modernă, fapt confirmat de atitudinea lui Voronin faţă de propunerile şi iniţiativele „de jos”. Bineînţeles, Dodon şi Greceanîi nu sunt nici pe departe cele mei bune soluţii, nici pentru reformarea şi modernizarea PCRM şi nici pentru depăşirea crizei actuale, cu toate acestea, plecarea lor din PCRM a arătat că atât Bruxellesul, cât şi, mai ales, Moscova nu mai vor să discute cu PCRM-ul lui Voronin… Lup bătrân, cu multă experienţă, Voronin înţelege că este încolţit şi realizează cu multă luciditate de unde vin ameninţările, dar nu mai are forţa de a reacţiona adecvat. Ura niciodată nu a fost un sfetnic bun, dar Voronin recurge la ameninţări în special faţă de deputaţii PCRM, dar şi faţă de şefi de filiale sau chiar membri simpli, acuzându-i de trădare pe toţi cei care s-ar apropia de ideile formulate de Dodon. Există multe semnale că adevăraţii nemulţumiţi n-au plecat încă din PCRM, aceştia aşteaptă să crească masa critică, masă care, „explodând”, va dezvălui adevărul şi despre Voronin, şi despre Tkaciuk, şi despre Dodon, dar şi despre dimensiunile reale ale implicării Moscovei în configurarea paradigmei politice de la Chişinău…

Astăzi e clar doar un singur lucru: dacă „gruparea Dodon” a fost creată pentru a-l debarca pe Voronin, atunci trebuie să ne aşteptăm mai degrabă la eşecul alegerii preşedintelui şi la alegeri anticipate. Se pare că toţi înţeleg acest lucru, problema până mai ieri fiind cine va fi ţapul ispăşitor. Lupu, se pare, a evitat cursa întinsă. Ghimpu şi-a asumat acest statut, fără a sta prea mult pe gânduri. Ca să vezi, nu numai minciuna, dar, uneori, şi sinceritatea dăunează în politică…

În loc de P.S.
Poate cei care sunt gata s-o instaureze pe Zinaida Petrovna Greceanîi în funcţia de sef al statului vor explica electoratului câteva lucruri: cu ce mesaj electoral va ieşi „candidata salvatoare” în faţa parlamentului de astă dată: „să ne apăram Patria” sau „să veghem ca Moldova să nu dispară de pe harta lumii”? O altă întrebare ar fi: din ce cauză a fost ţinută Ţara în interimat timp de doi ani de zile, dacă formula „Zinaida Greceanîi – preşedinte de ţară, Marian Lupu – preşedinte de parlament şi Mihai Ghimpu – în opoziţie” era valabila şi perfect funcţională politic şi moral încă din primăvara anului 2009?