Târgul din Basarabia – organizat cu prilejul Zilei Naționale a României la Muzeul Țăranului Român din București
Evenimentul este deschis între orele 10,00 și 18,00, iar intrarea este liberă.
Vizitatorii vor putea degusta produse ale gastronomiei tradiționale toate zonele țării.
În ofertă sunt incluse dulcețuri și siropuri tradiționale de pe Dealurile Mărtănușului, zacuști și murături dâmbovițene, miere și produse apicole, turtă dulce și covrigi de la Pitești, fructe și legume proaspete, plăcinte și mâncare gătită la ceaun.
Nu lipsesc nici preparatele moldovenești de pe ambele maluri ale Prutului: cozonaci, poale-n brâu și aliverci, dar și demonstrații ale meșteșugurilor tradiționale: încondeierea ouălelor, țesutul și cusutul straielor, prelucrarea sticlei.
La târg vor fi prezenți meșteri și producători de icoane pe lemn și pe sticlă, podoabe, hăinuțe și căciuli croșetate, obiecte din lemn și ceramică, obiecte de colecție, decorațiuni, cosmetice naturale.
Târgul din Basarabia este organizat cu prilejul Zilei Naționale a României iar în cadrul manifestării vor fi prezentate produse fabricate în Republica Moldova, inclusiv obiecte de artizanat de pe ambele maluri ale Prutului.
Acest eveniment este un prilej în plus pentru promovarea valorilor culturale comune ale românilor de pe ambele maluri ale Prutului, precum și o oportunitate de a iniția noi legături economice între producătorii din cele două state.
sursa: agerpres.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!