Cultură

Tatiana Țâbuleac lansează romanul ,,Vara în care mama a avut ochii verzi”

„Tatiana Țâbuleac a reușit un tur de forță cu acest prim roman al ei. Începutul, un overflow de imagini furioase și hipnotice, aduce bine cu Portocala mecanică. De la un punct încolo, furia începe să se domolească, înlocuită de o visătorie paranoidă coagulată în jurul figurii mamei, generând la foc continuu fraze cu nimic mai prejos decât cele ale Aglajei Veteranyi. Ultima treime a romanului, în care o mamă bolnavă de cancer și un fiu așteaptă moartea împreună , ei bine, pentru intensitatea ei atât de particulară nu îi pot găsi Tatianei Țâbuleac vreun corespondent. Scurt și intens, romanul ei splendid impune o prozatoare de la care am cele mai mari așteptări”, a menționat scriitorul Radu Vancu.

Alături de autor vor participa Diana Guja, Viorica Meșină, Galina Leșco, Maria Pilchin, iar în calitatea de moderator va fi redactor-șef al Editurii Cartier, Emilian Galaicu-Păun.

Evenimentul va avea loc Joi, 8 decembrie, la ora 18.15, la Librăria din Centru (bd-ul Ștefan cel Mare, nr.126) din Chișinău, iar sâmbătă, 10 decembrie, de la ora 10 până la 12, Tatiana Țâbuleac, va oferi o sesiune de autografe la Librăria din Hol (str.București, nr.68).
Tatiana Țâbuleac s-a născut la 15 octombrie 1978 în Chișinău, Republica Moldova. Absolventă a Liceului „Iulia Hașdeu” din Chișinău. Licențiată a Facultății de Jurnalism și Științe ale Comunicării a USM. Devine cunoscută publicului larg în 1995, când inițiază rubrica „Povești adevărate” în cotidianul Flux. Din 1999 face parte din echipa PRO TV Chișinău în calitate de reporter, editor și prezentatoare de știri. Stabilită actualmente la Paris, unde lucrează în domeniul audiovizualului. Colaborează cu revista Literatura de azi. Are un blog: tatianatibuleac.net.
Debut editorial cu ,,Fabule moderne”, Editura Urma Ta, Chișinău, 2014. Ediția a II-a, Editura Libris Editorial, Brașov, 2016.

TIMPUL (V.M)

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *