Este doar o expresie pe care mulţi şi multe dintre noi o folosesc cu titlu de salut, atunci când se despart de un amic sau când încheie o discuţie telefonică. Un (alt) fel de „pe curând!”, lipsit de sensul şi conotaţia iniţiale ale expresiei. Adică, lipsit de pupatul propriu-zis. Tocmai din cauza acestei absenţe unanim acceptate, de fapt, un bun prieten de-al meu se încăpăţânează să utilizeze omniprezentul deja „Te pup!”. Astfel, indiferent de modalitatea în care îi este adresat – pe viu, la telefon sau pe Internet – în replică el răspunde, invariabil, „Succese!”.
Am încercat de câteva ori să-i explic că „pupatul” meu şi „succesele” lui sunt, cumva, din două categorii diferite de greutate. De fiecare dată, însă, el mi-a spus că „pupatul” fără pupat sunt vorbe aruncate în vânt. Din polemică în polemică, la un moment dat, i-am dat dreptate. S-a întâmplat atunci când am încercat pe propria piele cum te simţi când cel care îţi spune sau îţi scrie „Te pup!” nu are nici cea mai mică intenţie să o facă în realitate. Iar tu – ah! – cât de mult ţi-ai dori ca acestea să nu fie simple vorbe, ci dorinţa lui vie…
De atunci, încerc să fiu mai atentă cu cuvintele. Şi cu „pupatul”…
Sursa: Timpul Suplimentul Femeia
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
