Sport

Tenis pentru toți la turneul de amatori BB Open Friends Moldova

Aceasta este în mare parte datorită turneelor pentru amatori unde se pot înscrie toți doritorii, indiferent de vârstă, sex, culoare sau naționalitate. BB Open Friends este un turneu care se află la a doua ediție și a reușit să adune în mare parte peste 100 de participanți. Acest turneu promovează un mod sănătos de viață prin sport și aduce emoții pozitive tuturor participanților.

Turneul este organizat de Mihai Burciu și Natalia Brebu sub egida Federeției de Tenis. BB Open Friends Moldova, ediţia I, s-a desfăşurat în perioada martie-iunie pe terenurile cu zgură de la Terra Ten. La categoria dublu s-a impus perechea Olimpiu Sandu/Gheorghe Butuc, care au trecut de perechea Dorin Galben/Dumitru Covali, în trei seturi: 4-6, 6-4, 6-3. În finala feminină s-au întâlnit Elena Organ şi Olivia Maniuc. Într-un meci care a durat două ore s-a impus Elena Organ, scor 6-1, 4-6, 6-1. În finala băieţilor, disputată după sistemul 3 din 5, a câştigat Olimpiu Sandu, în fața lui Gheorghe Butuc, scor 6-2, 2-6, 6-3, 6-1.

La mai puțin de o lună după finalizarea primei ediții a luat startul cea de-a doua, unde se joacă după sistemul eliminatoriu. Participanții care au pierdut în turul I vor avea și meciuri de consolare. Primele două zile de turneu au avut loc în weekend-ul trecut. În cadrul competiție sunt înregistrați și părinții celor mai buni jucători de tenis din țară, precum: Boris Ciobanu, Elena Organ, Valeriu Soltanici, Vladimir Garștea, Nicolae Martînov, Natalia Șatalova și Rodica Cotorobai.

Meciurile decisive atât la proba de simplu masculin și feminin, cât și la cea de dublu/dublu mixt, vor avea loc în weekend-ul următor pe corturile de la Baza Zimbru.

BB Open Friends Moldova este un proiect apărut la începutul lunii martie anul curent și la doar patru luni de la înființare a devenit cel mai important turneu de tenis dedicat amatorilor din R. Moldova.

D.G.
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *