TENSIUNE MAXIMĂ: Egiptenii aleg un nou președinte
Candidatul Frăţiei Musulmane, Mohammed Mursi, şi fostul premier Ahmed Shafiq sunt cei doi pretendenţi la funcţia de preşedinte. Scrutinul se desfăşoară pe parcursul a două zile, sâmbătă şi duminică.
Egiptenii decid în perioada 16-17 iunie, care va fi primul lor preşedinte liber ales. Este al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale în acest stat. Consiliul Suprem al Forţelor Armate a promis să predea puterea câştigătorului, cel târziu la 1 iulie.
Joi, Curtea Constituţională de la Cairo a cerut dizolvarea Parlamentului dominat de islamişti şi organizarea de noi alegeri. În replică, reprezentanţii Frăţiei Musulmane, forţa care domină Legislativul, au ieşit la atac.
În cazul în care Parlamentul este dizolvat rapid de către Consiliul Suprem de guvernământ al Forţelor Armate (Scaf), oricine va câştiga turul din acest week-end ar putea lua puterea, fără supravegherea unui parlament şi fără o constituţie permanentă care să definească competenţele sau funcţiile.
Liberalii şi islamiştii au denunţat decizia ca o "lovitură de stat", spunând că se tem că generalii ar putea lua înapoi puterea legislativă. Ei sunt convinşi că Armata vrea să aducă înapoi vechiul regim şi că alegerile sunt doar un spectacol. Şase partide şi mişcări politice au cerut lui Mursi să boicoteze al doilea tur de scrutin.
Partidul Libertăţii şi Justiţiei a câştigat aproximativ 100 din cele 235 de locuri în Adunarea Populară.
Preşedintele ales va putea să rămână în funcţie pentru cel mult două mandate consecutive de câte patru ani.
Primul tur de scrutin a avut loc în perioada 23-24 mai. Rezultatele oficiale au arătat că Mohammed Mursi a obţinut 24.8% din voturi iar Ahmed Shafiq 23.7%.
Sunt primele alegeri libere de la din Egipt care au loc la aproape un an şi jumătate de la căderea regimului Hosni Mubarak. Autoritatea centrală de la Cairo este Consiliul militar, care a promis un vot corect.
Hosni Mubarak, care a fost la putere timp de trei decenii în Egipt, a demisionat la 11 februarie 2011, după 18 de zile de proteste violente în Cairo şi în alte oraşe din ţară. Mubarak este judecat pentru rolul său în cazul uciderii unor protestatari, proces în care verdictul este aşteptat în luna iunie.
În februarie 2011, vicepreşedintelui Omar Suleiman, a anunţat apoi că Mubarak a demisionat şi a transferat puterea armatei. La scurt timp a fost dizolvat Parlamentul şi Constituţia. Pe 4 martie, Essam Sharaf a fost numit prim-ministru al Egiptului. Actualul premier este Kamal Ganzouri.
tvrinfo.ro