Film

Teoriile despre Urzeala Tronurilor care l-ar surprinde până și pe clarvăzătorul Bran

Bran e responsabil pentru absolut tot

Ții minte când Bran l-a făcut pe tânărul Wylis să-și piardă mințile, ajungând capabil să spună doar „Hodor”? Asta s-a întâmplat din cauză că Bran a îmbinat accidental trecutul cu prezentul în timpul unei viziuni de-ale sale. Cu ocazia asta a descoperit că poate nu doar să vadă evenimente trecute, ci și să le influențeze. 

Bran Stark în timpul unei viziuni (foto: quora.com)

Din acest motiv, o teorie populară e că Aerys II Targaryen (Regele Nebun) a luat-o razna tocmai din cauza lui Bran, care încerca să comunice cu el prin intermediul unei viziuni. Aerys nu înțelegea nimic concret, ci auzea încontinuu șoapte misterioase, ceea ce l-a făcut să înnebunească și să poruncească arderea din temelii a întregului regat. Jaime l-a ucis la timp, Robert Baratheon a urcat la putere și uite-așa s-a declanșat tot războiul ăsta pentru Tronul de Fier.

Tyrion e un Targaryen

Teoria asta izvorăște din descrierea personajului în cărți. În „Urzeala Tronurilor”, George R. R. Martin ni-l prezintă pentru prima oară pe Tyrion cu următoarele cuvinte: „Un ochi verde şi celălalt negru se holbau de sub şuviţele de păr lins, atât de blond încât părea alb”. Părul aproape alb e o trăsătură definitorie a Targaryenilor.

Daenerys și Tyrion (foto: youtube.com)

Mai mult decât atât, ultimele cuvinte ale lui Tywin Lannister i-au fost adresate lui Tyrion: „You are no son of mine!” (Tu nu ești fiul meu!). Cireașa de pe tort e faptul că Tyrion și-a abandonat Casa și i s-a alăturat lui Daenerys în lupta pentru Tronul de Fier. Ar putea fi o simplă coincidență, la fel ca părul „aproape alb”, iar replica lui Tywin poate sugera pur și simplu că i-a fost întotdeauna rușine cu un fiu liliputan. Dar, cine știe, poate chiar sunt indicii pentru adevărata origine a lui Tyrion.

Întreg serialul e povestea lui Sam

În sensul că Samwell Tarly e naratorul, iar toate evenimentele de pe micul ecran se desfășoară conform unei cărți scrise de el. O carte bazată pe povestea reală a Westerosului, fără doar și poate. Ideea e că ultima scenă din serial l-ar putea avea în prim-plan pe Sam închizând cartea „Cântec de gheață și foc”, după ce o termină de scris/citit.

Sunt câteva indicii în acest sens. Spre exemplu, în biblioteca din Oldtown unde Sam își petrece aproape tot timpul studiind, vedem un candelabru identic cu misteriosul obiect din intro-ul serialului, cel pe care apare scris titlul „Game of Thrones”.

Foto: tvguide.com

Dacă revezi cu atenție intro-ul, vei observa că înainte de toate apare acest candelabru. Vedem pe el gravuri cu dragoni incendiind cetăți și alte imagini sugestive pentru povestea serialului. Candelabrul se învârte de câteva ori, după care iese din cadru și camera coboară înspre harta Westeros-ului. De la tavan înspre podea, cum ar veni.

Teoria asta devine cu atât mai plauzibilă cu cât ne gândim la pasiunea lui Sam pentru lectură, setea lui de cunoaștere și dorința de a scrie. Archmaester Ebrose îi spune la un moment dat: „Dacă vrei să scrii opere istorice, Tarly, trebuie să te documentezi. Dacă vrei ca lumea să-ți citească operele, îți trebuie un pic de stil. Eu nu scriu <<Cronicile Războaielor de după moartea Regelui Robert I>> ca să zacă pe un raft necitită”. Sam lasă de înțeles că nu-i place cum sună, la care Ebrose îi spune: „Ce? Nu-ți place titlul? Tu cum ai numi-o, atunci?”. Răspunsul lui Sam e: „Poate ceva mai… poetic”. Hmm… poate ceva de genul… CÂNTEC DE GHEAȚĂ ȘI FOC?!

Samwell Tarly (foto: youtube.com)

În plus, autorul George R. R. Martin a recunoscut că „Stăpânul Inelelor” e principala sursă de inspirație a seriei sale de cărți. Dacă-ți aduci aminte cum se termină „Return of the King”, știi că toată povestea e relatată dintr-o carte începută de Bilbo, continuată de Frodo și încheiată de Samwise Gamgee. Cartea e pasată apoi in generație în generație în neamul Gamgee. E foarte posibil ca Samwell Tarly să fie echivalentul GoT-icesc al lui Samwise Gamgee.

Jaime o va ucide pe Cersei

Asta e mai mult decât o teorie, e ceva ce George R. R. Martin chiar a scris în cartea „Festinul Ciorilor”, doar că într-un limbaj codat. Același lucru e valabil și pentru serial. Mă refer la o scenă din copilăria lui Cersei Lannister, când s-a întâlnit cu vrăjitoarea Maggy și i-a adresat acesteia trei întrebări.

Prima a fost: „Când mă voi căsători cu prinţul?”, la care Maggy Broasca i-a răspuns: „Niciodată. Te vei căsători cu regele”. Într-adevăr, acum e văduva lui Robert Baratheon.

A doua întrebare a lui Cersei: „Dar voi fi regină?”. Vrăjitoarea bagă spaima în ea, spunându-i: „Regină vei fi… până când va veni o alta, mai tânără şi mai frumoasă, să te alunge şi să-ţi ia tot ce ţi-e drag”. Prima parte a profeției s-a adeverit deja, iar a doua pare să sugereze că Daenerys e cea care îi va lua locul pe Tron.

În final, Cersei o întreabă pe Maggy dacă va avea copii cu regele. Aici ajungem la partea interesantă. Răspunsul vrăjitoarei este: „O, da. Şaisprezece el şi trei tu. Aur le vor fi coroanele şi aur mormintele, spuse ea. Iar când lacrimile ţi se vor usca, valonqar-ul îşi va strânge mâinile în jurul gâtului tău palid şi va stoarce viaţa din tine”.

Să lăsăm copiii deoparte și să ne axăm pe acel misterios „valonqar”. Nici Cersei nu știe ce înseamnă, așa că o întreabă pe Maggy: „Ce e un valonqar? Un monstru? Eşti o mincinoasă şi o broască buboasă şi o babă sălbatică şi puturoasă şi nu cred nicio vorbă din ce spui”. Mulțumită Internetului, am aflat că – în limba fictivă valyriană – „valonqar” înseamnă „frate mai mic”. Atât Jaime, cât și Tyrion sunt mai mici decât Cersei, dar primul dintre ei e cel mai probabil ucigaș. Asta pentru că își petrece mai tot timpul în compania surorii sale, e singura persoană în care ea se încrede și – dacă ai citit scenariul leak-uit al sezonului 7 – are tot mai multe motive s-o ucidă.

Sursa: Noizz.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *