Social

TERIFIANT! Cioban din Taraclia, omorât cu deosebită cruzime, pentru că păștea oile pe terenul suspectului

Un bărbat în vârstă de 31 de ani, locuitor al orașului Taraclia, a fost reținut pentru 72 de ore, acesta este suspectat de un omor săvârșit cu deosebită cruzime, precum şi din motive sadice.

Polițiștii din Taraclia au fost sesizați luni, 19 decembrie despre faptul că într-un câmp a fost depistat la sol un bărbat vizibil cu leziuni corporale, transmite Știri.md.

Astfel, la fața locului polițiștii au stabilit identitatea victimei, un bărbat de 52 de ani din aceeași localitate, cu semne de moarte violentă.

În urma măsurilor speciale de investigații, efectuate de ofițerii Direcției investigații „Sud” a INI, polițiștii din Taraclia, sub conducerea Procuraturii raionului Taraclia, bănuitul a fost reținut.

Acesta se ascundea la o stână din prejma orașului Taraclia.

Ulterior, audiat de polițiști, suspectul a declarat că motivul săvârșirii infracțiunii ar fi un conflict mai vechi cu victima și anume că oile pășunau pe terenurile lui. 

Mai mult, pentru a-și ascunde urmele infracțiunii, suspectul și-ar fi ars hainele cu care era îmbrăcat când a comis omorul.

Continuare a măsurilor speciale de investigații și urmărire penală, polițiștii au depistat locul unde bănuitul ar fi ars hainele, dar și cuțitul cu care ar fi săvârșit infracțiunea. 

Pe acest caz a fost pornită o cauză  penală în baza art. 145, alin. 2, lit. ”j” (omorul săvârșit cu deosebită cruzime, precum şi din motive sadice). 

De asemeena, conform legislației în vigoare persoana culpabilă riscă infracțiune riscă închisoare de la 15 la 20 de ani sau cu detențiune pe viață.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *