TERIFIANT! Poliția ucraineană a descoperit 25 de lagăre de tortură în Harkov

Poliţia ucraineană afirmă că a descoperit 25 de lagăre de tortură după eliberarea de sub ocupaţia rusă a zonei din jurul oraşului Harkov, situat în estul Ucrainei, informează dpa, preluat de Agerpres.
Ocupanții ruși au reţinut şi torturat civili în condiţii inumane în aceste lagăre, a scris luni,
, şeful poliţiei regionale Volodimir Timoşko.Unii dintre prizonieri au fost supuşi la şocuri electrice, iar altora li s-au rupt degetele, a adăugat el.
Regiunea din jurul oraşului Harkov a fost ocupată luni de zile de ruși, care s-au retras abia la începutul lunii septembrie, după o contraofensivă ucraineană. De atunci au fost descoperite în regiunea eliberată cadavrele a 920 de civili, dintre care 25 ale unor copii, ucişi de soldaţii lui Putin, a adăugat Timoşko.
Potrivit investigaţiilor autorităţilor ucrainene, rușii au comis crime de război şi în alte teritorii ocupate.
După retragerea unităţilor ruseşti din suburbia Bucea a capitalei Kiev au fost descoperite peste 400 de cadavre. Mare parte din victime au suferit morţi violente. Ancheta este în derulare.