TERIFIANT! Un șofer de troleibuz din Capitală a ajuns la spital, după ce s-ar fi electrocutat sau ar fi alunecat, în timp ce schimba liniile electrice
Un șofer de troleibuz de pe ruta nr. 10 din Capitală a ajuns la spital, după ce a efectuat lucrări de schimbare a liniilor electrice. Acesta ar fi fost electrocutat sau ar fi alunecat în timpul lucrărilor. Incidentul s-a produs joi, 29 iunie, în jurul orei 7:00, iar șoferul a avut nevoie de îngrijiri medicale urgente, transmite TV8.
Troleibuzul se deplasa pe direcția spre strada Kiev pe bd. Moscovei din Chișinău.
Imediat, la fața locului, echipa de intervenție medicală a fost sesizată și a acordat primul ajutor șoferului rănit. În prezent, acesta se află sub îngrijirea medicilor la secția de urgențe a unui spital din Chișinău.
Regia Transport Electric Chișinău s-a autosesizat pe caz, a declarat purtătoarea de cuvânt a RTEC, Felicia Rusu.
Circumstanțele exacte ale incidentului nu sunt încă cunoscute, iar ancheta este în desfășurare pentru a clarifica ce anume s-a întâmplat.