„Termocom” și oamenii peșterilor chișinăuiene
Iată, de pildă, în aceste zile, avem exemplul viu al celor de la „Termocom”, care se chinuie din răsputeri să ne teleporteze înapoi în timp, transformând imobilele Chișinăului în adevărate caverne. Vechi tradiții ale omului de peșteră, cum ar fi adunarea „clanului” în încăperile unde este plasat căminul, dormitul îmbrăcat sub un strat gros de așternuturi, în mirosul umed al hainelor spălate și neuscate, precum și alte habitudini ancestrale sunt readuse în actualitate de această societate. Agentul termic devine agent secret la prima atingere a coloanei de mercur din termometre a pragului de 15 grade, grație strategiei „Termocom” de a nu ne permite să uităm de strămoși.
În orice țară europeană civilizată, întreruperea furnizării căldurii se produce pe baza unui set de reguli clare, respectiv între 3-5 nopți cu temperaturi medii de peste 10 grade Celsius, sau în care media dintre zi și noapte se situează peste același prag de 10 grade. Nu și în R. Moldova, acolo unde șefii peste robinetele cu căldură sunt de altă părere. Locatarii imobilelor civile, spitalelor, grădinițelor etc. sunt „căliți” cu de-a sila tocmai de cei care trăiesc din vânzarea gigacaloriei, culmea, nu din blocarea ei. Scuze jalnice, privind pierderile și datoriile populației, ne lasă mai reci decât atmosfera casnică, atâta vreme cât „Termocom”-ul primește de la clienți exact ceea ce le oferă: dispreț.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!