Social

Termoelectrica – amendată și obligată să înlăture solul contaminat cu păcură

Inspectoratul pentru Protecția Mediului anunță că s-a autosesizat, la data de 20 iulie 2023, și informează că a investigat cazul presupusei îngropări de păcură pe teritoriul SA Termoelectrica.

Astfel, în conformitate cu legea privind controlul de stat asupra activității de întreprinzător, inspectorii din cadrul Aparatului Central al Inspectoratului pentru Protecția Mediului și Inspecției pentru Protecția Mediului Chișinău au efectuat și un control inopinat la data de 25.07.2023, la Secția păcură, al Serviciului combustibil al SA Termoelectrica, transmite Știri.md

Astfel, prin urmare, în timpul verificărilor au fost preluate probe de sol pentru a evalua gradul de poluare. Conform raportului de testare a probelor de sol, din data de 28 iulie, emis de Laboratorul pentru calitatea solului, s-a constatat că nivelul de conținut al produselor petroliere în probele examinate depășește cu  aproximativ 66 de ori valoarea concentrației maxim admisibile stabilită, fiind de 6.657,0 și 6.567,2 mg/kg de produs petrolier.

Prejudiciul cauzat resurselor de sol a fost evaluat și va fi achitat de către SA Termoelectrica în conformitate cu legislația Republici Moldova. 

Termoelectrica a mai încălcat prevederile legii privind protecția mediului înconjurător și Codului funciar al Republicii Moldova și, în acest sens, răspunderea este reglementată de Codul contravențional. 

De asemenea, în urma controlului inopinat, întreprinderii i-au fost impuse mai multe prescripții obligatorii, printre care și măsurile operative pentru înlăturarea cauzei poluării solului. 

Astfel, s-a stabilit un termen de 30 de zile lucrătoare pentru realizarea acestor măsuri, care includ colectarea și/sau depozitarea sigură a solului contaminat, până la predarea acestuia către un agent economic specializat în decontaminarea componentelor de mediu cu substanțe chimice-petroliere.

Vă amintim că la 28 iulie 2023, directorul general al SA „Termoelectrica”, Vasile Leu, și-a depus demisia.

Menționăm că Ion Bulmaga, șeful Inspectoratului pentru Protecția Mediului, chemat în Parlament la raport, a anunțat că, în cadrul anchetei inițiate, angajajați de la Termoelectrica ar fi recunoscut că imaginile video publicate de Usatîi relevă un caz care a avut loc în toamna anului 2022.

„Ieri, în urma discuțiilor purtate cu reprezentanții agentului economic, cineva a recunoscut că de fapt a avut loc un accident anul trecut. A crăpat o țeavă, iar ulterior au fost devarsate substanțe, dar urmează să vedem ce denotă probele de laborator”, a precizat Ion Bulmaga.

De asemenea, el a mai precizat că personal a depus un demers către Procuratura Generală (PG) și Serviciul de Informații și Securitate (SIS), pentru a investiga imaginile video și dezvăluirile apărute în presă.

Anterior, prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, a cerut ministrului Energiei, Victor Parlicov și șefului de la APP, Roman Cojuhari, demisia în corpore a managementului Termoelectrica, după scandalul cu păcura îngropată.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *