Economie

Terorism energetic. Șeful Gazprom: „Este posibil ca orașe întregi să înghețe”

În ciuda faptului că depozitele de gaze din Europa sunt aproape pline, CEO-ul Gazprom, Alexey Miller, avertizează că o perioadă anormal de rece ar putea fi devastatoare.

„Iarna poate fi relativ caldă, dar o săptămână sau chiar cinci zile va fi anormal de rece și este posibil ca orașe și ținuturi întregi, să înghețe”, a declarat directorul general al Gazprom, Alexey Miller, la Săptămâna energiei rusești de la Moscova.

Miller a spus că în zilele de vârf ale cererii de iarnă, Europa ar putea înregistra un deficit de 800 de milioane de metri cubi de gaz natural pe zi, adică aproximativ o treime din consumul total. Cifrele provin dintr-un raport realizat de analiști neidentificați.

Livrarea de gaz natural către Europa este stabilă până acum în această săptămână, deși la niveluri reduse față de anul trecut. Livrările prin Ucraina sunt una dintre ultimele linii de aprovizionare rusești rămase în Europa de Vest după bombardarea conductelor Nord Stream. Chiar dacă livrările s-au redus și au împins multe economii europene în pragul recesiunii, stocurile de pe continent sunt aproape pline la 91%.

Vestea bună este că stocurile din UE sunt peste media pe 10 ani de 71% pentru această perioadă a anului.

Prețul contractelor futures pe piața olandeză a gazului la o lună, un indicator de referință european, s-au înjumătățit aproape de la sfârșitul lunii august, pe fondul reducerii stocurilor și al speranțelor unei ierni mai calde.

Însă noile date ale Centrului european pentru prognoze meteorologice pe termen mediu (ECMWF) subliniază că un sistem de înaltă presiune deasupra Europei de Vest ar putea aduce vreme mai rece, mai puțin vânt și mai puține precipitații. Mai puțin vânt ar reduce producția de energie regenerabilă.

Directorul general al Gazprom a declarat că stocurile de gaze naturale din UE ar putea fi golite până la 5% din capacitate în martie.

„Sigur, Europa va supraviețui, dar ce se va întâmpla până la injecția de gaze” în depozite înainte de iarna din 2023 și 2024?
„Atunci va fi clar că a venit criza energetică nu pentru o perioadă scurtă de timp”.

Se pare că criza energetică a Europei este departe de a se fi încheiat. Marea Britanie avertizează deja cu privire la incapacitatea sa de a importa suficient gaz în această iarnă, existând posibilitaea să se declanșeze pene de curent în întreaga sa rețea.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *